0 0

Scriptembrie, a doua zi - Asistent

Orașul era colorat în gri, cu câteva spații verzi. Nu existau case, ci doar blocuri, toate la fel. Părea că te rătăcești în imensitatea și simetria lui. Numai unele magazine mai pline de viață îți aduceau aminte că te afli pe altă stradă și că te îndrepți în direcția greșită. La fiecare trecere de pietoni se găsea câte o persoană dornică de ajutor în cazul în care cineva ar fi întrebat de o anumită locație. Până și mijloacele de transport arătau la fel, de parcă ar fi circulat un singur microbuz, un singur autobuz și un singur troleibuz. Pe străzi, oamenii păreau că se îndreaptă fie spre dreapta, fie spre stânga, niciodată în centru sau la marginea orașului.

Iar, într-o zi ploioasă precum aceasta, părea că fiecare om poartă același tip de pelerină ori are același tip de umbrelă. De asemenea, toți erau grăbiți și nu voiau să întârzie la școală ori la locul de muncă. Cu toate acestea, oamenii prezenți la fiecare trecere de pietoni care îi ajutau pe cei ce se rătăceau păreau că sunt mult mai uniformi decât ceilalți. Personajul nostru, un astfel de om al cărui nume l-am uitat sau care nici nu mi-a spus numele fiindcă nu avea vreo importanță, a venit la mine într-o zi și a început să-mi împărtășească din experiența sa. De fapt, chiar s-a oferit să-mi arate prin ce trece și cum se simte luându-mă la locul lui ciudat de muncă.

După cum am spus, într-o zi ploioasă precum aceasta, acest personaj m-a trezit din somn și m-a ajutat să mă dezmeticesc în timp util că să ajungă la ora stabilită. Ajunși acolo, stând în ploaie, așteptam să ne fie solicitat ajutorul și discutam despre ceea ce puteai observa pe stradă.

Un lucru curios la această profesie a lui este faptul că nu avea dreptul să intervină indiferent de situație. Să fi fost până și un jaf, nu avea voie să intervină dacă nu-i cerea cineva ajutorul. El trebuia să fie prezent doar cu privirea, fără o altă implicație. Dacă ar fi fost un proces, el ar fi fost primul chemat ca martor alături de ceilalți colegi de muncă.

Orele se scurgeau și orașul era liniștit, până și ploaia se oprise. Observam că toți oamenii păreau a fi croiți după un tipar din care nu puteau sau nu voiau să iasă. Niciunul nu se abătea de la programul său. Acest personaj chiar îmi spunea cum anumiți domni și doamne trec în fiecare zi, la aceeași oră și cumpără aceleași produse sau merg în aceleași locuri.

Dintr-o dată, un domn se aproprie de noi și cere câteva indicații. Personajul aceasta îi explică pe unde trebuie să se ducă și ce autobuz să ia ca să ajungă la destinație. Domnul, cumva tot nelămurit, îl cere acestuia să-l însoțească până acolo. Eram oarecum uimită de această cerere, dar personajul se conformează imediat, iar eu mă duc după el. În tot acest timp, personajul îl sună pe unul dintre superiorii săi să-l anunțe că cineva trebuie să-l înlocuiască. Nici 5 minute nu trec, că deja apare un altul în locul său.

Mergând mai departe, domnul îl întreabă despre oraș, despre oameni și încearcă să facă o conversație. Cu toate acestea, personajul vorbește doar cât este întrebat, concentrându-se mai mult pe ajutorul pe care trebuie să-l acorde. Domnului îi face plăcere să fie ascultat așa că nici nu bagă de seamă apatia interlocutorului său. Mai târziu, personajul chiar îl ajută și cu cumpărăturile, cu sfaturi și orice lucru mărunt.

Iar acest ciclu se repetă până când programul său de lucru se încheie. Să fiu sinceră, ziua lui mi se pare plictisitoare și chiar mă întreb ce a vrut să-mi demonstreze prin asta.

Ajunși acasă, încerc să pătrund în mintea sa și să-mi dau seama care este criza existențială din toată monotonia asta. Iar, când încep să mă uit în ochii personajului, încep să înțeleg cât de obositor trebuie să fie acest rol. Mai târziu, văzând că nu zic nimic și că, evident, nu sunt aproape nici de ceea ce vrea să exprime, îmi spune în câteva cuvinte simple:

,,Dacă ar fi să te întreb ceva, probabil ai știi mai multe despre oamenii întâlniți azi decât despre mine. Și asta e problema mea, că și eu știu mai mult despre ei, despre nevoile lor decât știu despre mine. E frumos să ajuți lumea, să te simți util, dar am ajuns să mă simt și ca un străin neștiind de ce am eu nevoie. Monotonia îmi omoară orice sentiment și poate ai spune că e ok, dar la final tot nu știu ce am vrut să fac cu adevărat, cine am vrut să fiu cu adevărat. Să asiști îți oferă scuza perfectă să uiți de tine.’’. 

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.