0 0

Scriptembrie a douăsprezecea zi - Halucinație

Locul era un de albastru și verde incredibil, totul părea că strălucește. Umbrele apăreau ici și colo, fiind mai mult o câmpie, iar un râu se auzea de departe, de parcă zgmotul lui era purtat de vântul ce adia ușor prin părul ei roșu. Până și părul ei roșcat părea mai aprins în comparație cu pielea palidă și ochii verzui.

Ea stătea pe mijlocul acestei câmpii, cu brațele deschise parcă așteptând pe cineva care să fie prins de ele, să se abandoneze în ele. Așa că a început să meargă fără sens, gândindu-se că va gasi acea persoană pe drum sau că acea persoană se va întâlni cu ea în mijloc. Cât de drăguță i se părea ideea de a se vedea cu acea persoană, orice persoană.

Își închise ochii și-s lăsă picioarele să meargă printre firele de iarbă, simțindu-se că ar fi una cu pământul, cu natura care-i dă sens. Brațele și le deschide larg, îmbrâțisând aerul, având încredere că va fi purtată către ceea ce-și dorește.

Iar, la un moment dat, de trupul ei se izbește un alt trup și atunci îl îmbrațișează strâns de parcă ar fi ultima persoană pe care o simte, singura care i se permite s-o mai vadă. Și o strângea dur, tare, cât pe ce s-o sufoce iar același lucru îl făcea și acea persoană. Era o ultimă îmbrățișare, ca un cântec, ca un fel de obiect ce se chinuia să existe și să nu existe pentru un moment.

Ea iubea să simtă acea căldură care-i înconjura tot corpul și îi topea fiecare părticică din trup. Ținând ochii închiși, părea că la un moment dat dispare totul din jurul ei, că-și pierde și forma și culoarea și strălucirea. Se simțea de parcă ar pluti, de parcă ar fi în spațiu prinsă într-un moment și altul, dar într-o pace continuă.

Dar în aceleași timp simțea că această disparițe ar fi și dispariția ei și nu voia să dispară, nu, voia să fie legată pentru încă o perioadă, să simtă încă o perioadă de timp. Așa că acea căldură pe care o simțea amestecată cu dorul se transforma într-o stare de panică, de disperare. Iar gândurile ei începeau să devină mai violente, mai înfricoșătoare, mai dure. Pulsul inimii îi creștea, simțea cum sângele îi curge prin vene. O sufocare o apucase, iar brațele parcă deveniseră o cușcă,

De frică, deschise ochii și tot ce a vedea în jurul ei era alb imaculat.

Nicio câmpie, niciun sunet, doar albul care scotea în evidență patul și fereastra.

O ușa care nu deschide.

Ochii ei panicați și țipetele pe care le scoatea, părul pe care încerca animalic să și-l smulgă din cap.

Iar apoi, tăcere.

Medicii care o sedau, o puneau în pat.

Tăcere.

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.