0 0

Scriptembrie, a șasea zi - Deșert

Într-o cameră mică, dar decorată cu o mulțime de tablouri și rafturi cu cărți, pe două fotolii de culoare roșie poziționate lângă fereastra cu vedere spre mare, stăteau doi domni, unul tânăr și altul mai în vârstă. Amândoi purtau costume și aveau un aer elegant, sobru, oarecum important. Cel tânăr era oarecum tensionat, încerca să vorbească, dar cuvintele nu îi ieșeau. Se gândea într-una la o frază care să nu-l plictisească pe cel bătrân fiindcă știa că nu-i place o descriere arborescentă, îmbârligată. Pe de altă parte, cel bătrân, în timp ce fuma tacticos din pipa sa, încerca să-i analizeze gesturile și vedea frustrarea acestuia, cât și starea de nervozitate.

Amândoi se uitau unul la altul, comunicând parcă din priviri, niciunul încercând să pornească o discuție. Părea că, în realitate, nici nu voiau să fie unul lângă altul, să comunice. Astfel, încăperea era tăcută, plutind parcă o atmosferă încărcată de emoții negative ce contrasta cu zgomotele vapoarelor de afară. Cel tânăr, instinctual, își îndreaptă privirea către fereastră și contemplă peisajul în timp ce bătrânul îl analizează, hotărându-se să spargă tăcerea:

- Deja îți lipsește spirtul de aventură? Emoția călătoriei?

- Abia m-am întors din ultima călătorie, nu cred că-mi lipsește așa de mult. E doar agitația asta pe care o reflectă mereu, știi. De parcă niciodată nu s-ar termina.

- Chiar, venind vorba de ultima călătorie, cum te-ai simțit ?

- Pierdut. Niciodată nu m-am simțit la fel de pierdut și străin ca atunci.

- Hmm, rostește bătrânul încruntându-și puțin fața, bănuiesc că dunele de nisip creează o oarecare confuzie unui novice... .

- Dar, spune tânărul întrerupându-l, nu-i vorba despre faptul că nisipul pare că te înghite, ci despre faptul că totul pare infinit în uniformitatea sa. Mi-aduc aminte că în primele zile încă simțeam că aparțin unui loc, că sunt în siguranță, dar cu cât înaintam cu atât mă înstrăinam de orice. Infinitatea lui părea că mă înghite, că nu voi ajunge niciodată la celălalt capăt, că am să mă pierd în sufletul lui și acolo voi rămâne.

- Oh, vechea ta problemă și infinitatea.

- Problemă? E doar ce am simțit, nu înțeleg ce ți se pare așa de ciudat la asta.

- Fiindcă ai fi putut la fel de bine să ai și halucinații și ăsta ar fi fost un mod mai ușor de explicat. În schimb, tu te concentrezi pe ideea de infinitate, de suflet de parcă deșertul ar putea simți ceva sau ar fi ceva mai mult decât nisip și oaze.

- Vezi, aici nu ne vom înțelege niciodată, spuse tânărul supărat, întotdeauna vei percepe lumea doar din acest punct de vedere real, niciodată nu vei putea înțelege că dincolo există o lume a trăirilor, a emoțiilor, a ideilor.

- Asta fiindcă nu există dovezi care să ateste existența unei astfel de lumi.

- Și crezi că totul se rezumă la argumente și dovezi? Ce este așa de idiot în a spune că deșertul a fost pentru mine un loc al sufletului? Un loc unde simțeam că mă desprind din lumea reală pentru a-mi înțelege mai bine gândurile. Spune-mi ce este așa de greu de crezut? Ce este în neregulă în a spune că prin cunoașterea sărăciei acestuia, am ajuns să-mi cunosc sărăcia ideilor mele? Chiar așa de greu de înțeles sunt? Spunea tânărul pe un ton din ce în ce mai aprins.

Iar, în acel moment, bătrânul și-a lăsat pipa din mână, punând-o pe biroul de lângă fotoliu. După aceea s-a aplecat, făcându-i semn tânărului să se aproprie și el, de parcă ar fi vrut să-i spună un secret. Tânărul s-a aplecat și el, mai mult din curiozitate, încercând să se calmeze.

- Ascultă, poți să îndrugi câte prostii vrei și să-mi spui că ai văzut și un curcubeu acolo, iar ăla ți-a dat speranță, dar, cât ești aici, niciodată să nu mai încerci să ridici tonul la mine. De asemenea, oricât ai vrea tu să mistifici nisipul, tot nisip rămâne. Iar o călătorie, oricât ai vrea tu să crezi că te înălță, rămâne tot o călătorie. Descoperi locuri și lume, ai avantaje și dezavantaje, nimic mai mult.

Iar apoi bătrânul a revenit la poziția sa inițială pe fotoliu, luându-și pipa și fumând. Tânărul, mai uimit după această remarcă, s-a retras în fotoliul său cufundându-se în el. Se simțea mic și inutil în comparație cu bătrânul. Cuvintele lui aveau un efect devastator asupra lui. Avea impresia că tot sistemul lui se prăbușise în câteva fraze. Toată pledoaria lui a fost închisă abrupt, într-un mod total detașat, rece. Toate gândurile și încântarea lui dispăruseră sub dialogul cu bătrânul. În gândurile se luptă cu cele două modele, dar știa că doar voia să-l facă pe bătrân să înțeleagă.

Între timp, bătrânul se uita la el, zâmbind oarecum, fiind dezinteresat de tumultul pe care-l provocase în ființa lui. Își fuma pipa, se uita pe fereastră, se întorcea, aștepta ca celălalt să îi dea o replică. Cumva, simțea o satisfacție în faptul că-i schimba tânărului percepția, dar altcumva se gândea dacă nu greșește și el prin ceea ce spune.

Tânărul părea că se interiorizează și mai mult. Parcă nici nu se mai află în cameră, ci din nou în deșert, încercând să caute ceva cu care să-l contrazică pe bătrân. Dar nu pentru a-i demonstra că a greșit, ci pentru a-și demonstra sieși că are dreptate, că undeva, cumva, a găsit un simplu lucru care să-i justifice crezul.

Bătrânul își pregătea următoarea replică, încercând să anticipeze ceea ce tânărul urma să zică, în timp ce tânărul încerca să uite de prezența lui, să iasă din mica cameră, decorată cu tablouri și rafturi de cărți în care se află două fotolii roșii poziționate lângă o fereastră cu vedere spre mare fiindcă știa că răspunsul nu-l va găsi într-un univers așa limitat.

Iar orele se scurgeau, agitația de afară se diminua, starea tensionată din încăpere se risipea o dată ce noaptea venea cu tăcerea ei absolută care ascundea orice gând și idee.

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.