0 0

Scriptembrie, a treia zi - Turn

Micuțul începuse să meargă prin pădure, se plictisise de jocurile cu ceilalți copii. Voia să vadă ce este dincolo de satul lui. Acolo, în acea pădure, putea să descopere lucruri noi. Cărarea era destul de vizibilă, așa că nu se temea că se va pierde și încerca să observe cât mai multe lucruri: forma diverselor frunze și implicit cărui copac aparțineau, tufișurile, florile, eventualele urme ale vreunui animal. Încerca să asculte orice sunet, să vadă dacă poate identifica vreo pasăre sau vreun animal.

Voia să fie cât mai prezent fiindcă nu știa când vor veni ai lui să-l caute și să-l ducă înapoi în mica lor grădină, în siguranță sau poate avea să se rătăcească și să nu se mai întoarcă vreodată. Nu știa și nici nu-l interesa ce s-ar putea întâmpla așa de mult.

Pe la amiază, i se făcuse deja foame. S-a așezat pe o piatră de lângă un pârâu și și-a scos un sendviș din ghiozdan. În timp ce mânca, vântul bătea ușor, iar lumina soarelui abia se vedea printre ramurile pline de frunze ale arborilor. Înconjurat de verdeața și de umbra întreruptă din când în când de niște raze blajine, se simțea de parcă aparținea locului. După ce a terminat sendvișul s-a întins pe iarba moale, verde crud dorind să se uite la bucățelele albastre de cer. Dar pe măsură ce-și concentra privirea, ochii lui se închideau.

Visând, simțea cum plutește printre nori, cum vântul îl protejează, cum este undeva și nicăieri. Totuși, când a deschis ochii, s-a trezit într-o cameră destul de întunecată, cu o singură fereastră din care bătea o lumină mai mult chioară. Era întins într-un pat, cu ghiozdanul lângă el și înconjurat în toate părțile de cărți, rafturi întregi. În mijlocul camerei, era o scară în spirală care ducea într-o altă încăpere.

A încercat să urce și să deschidă ușa, dar nu a reușit. Coborând, a încercat să deschidă ușa de la intrare dar și aceasta era încuiată. Fereastra era prea sus ca să ajungă la ea. Nu intrase în panică, dar nu știa exact cum de a ajuns aici și ce ar fi putut să facă. Se gândea că cel mai probabil cineva l-a adus și l-a încuiat pentru un motiv foarte ciudat, așa că a zis să-și aștepte răpitorul.

Tot stând și învârtindu-se prin cameră, a găsit un întrerupător. Aprinzându-l, a putut să vadă numele cărților și tot plimbându-se printre ele, chiar a luat câteva și a început să le răsfoiască. Poveștile îl captivau și, pentru un moment, se simțea eliberat de strânsoarea micii lui încăperi. Apoi, gândindu-se că una dintre chei putea fi ascunsă pe undeva a început să răstoarne carte după carte în căutarea ei. După, a început să răsfoiască mai multe, dar nimic.

Niciuna dintre chei nu putea fi găsită și începuse să se panicheze, să țipe și să bată cu pumnii în ușa crezând că o va dărâma. Dintr-o dată, din tavanul camerei, o trapă se deschide și o voce îi spune că trebuie să citească pentru a afla răspunsul.

Neavând încotro, începe să citească cărțile, una câte una, iar zilele trec și săptămânile și lunile, uitând parcă de locul de unde a venit și de familia lui. Tot ce voia era să ajungă mai departe, să descopere mai mult, să iasă din locul strâmt.

Într-o zi, ușa s-a deschis și a intrat în următoarea cameră. Era aceeași poveste, doar că de data aceasta nu trebuia să repete aceeași pași. Putea să schimbe situația, putea să-l păcălească pe cel care i-a deschis calea. Așa că, a încercat să imite că ar citi cărțile. Își imita comportamentul ca să să-l convingă pe acel om misterios. După un timp, văzând că nu merge, s-a gândit să coboare, gândindu-se că poate și cealaltă ușă este deschisă.

Dar ușa care a fost deschisă pentru a urca era încuiată. Nu mai exista o cale de întoarcere, iar trucurile lui nu funcționau. Așa că, a început din nou să citească crezând că poate va găsi o agrafă, un semn, ceva ca să poate descuia el ușa.

Iar ciclul a continuat pentru ani, până când, în cele din urmă, a ajuns în vârf și putea să vadă totul în imensitatea ta. Totuși, lumea i se părea plictisitoare. Vedea aceeași arbori, aceleași locuri de parcă nimic nu s-ar fi schimbat cât timp a fost închis în acel loc.

Descoperise destul citind și nimic nu-l mai impresiona, dar această izolare parcă îl terminase. Singurătatea, incapacitatea de a afla cine era acea voce îl măcinau. Ajunsese în vârf, înțelesese destule citind, dar, acum unde să se ducă? Ce să facă? Putea să coboare evitând căderea? Toate cunoştinţele lui îl puteau scoate din izolare?

Așa își punea aceste întrebări pe măsură ce se întuneca, iar cerul plin de stele i se dezvăluia treptat... .

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.