0 0

Scriptembrie, a unsprezecea zi - Așteptare

Doare, doare, doare.

Atât pot spune. Nu pot exprima mai mult. Nu știu dacă ar trebui să exprim mai mult. Nu știu dacă trecerea ireversibilă a timpului transformată în incertitudine și o dorință de a fi lipit de o altă ființă poate fi tradusă într-un singur cuvânt sau măcar în cât mai puține cuvinte.

Există o altă expresie care să exprime tulburarea aceasta, emoția aceasta, lacrimile acestea, momentele acestea de disperare? Nu trebuie să inventez eu un discurs patetic ca să-mi calmez sufletul? Chiar aș putea să exprim totul într-un mod cât mai scurt, cât mai pur?

Adesea am impresia că gândindu-mă mă pierd în amănunte, mă lungesc, sondez în suflet pentru un singur ce ar putea fi definit mai simplist, pe înțelesul tuturor. Totuși, acest gol, această singurătate poate fi expresia a ceva mai măreț? A ceva ce nu poate fi exprimat într-un singur cuvânt, a ceva ce oamenii pot înțelege, dar nu pot să exprime?

Dacă doar simți, e o înțelegere incompletă? Nu-ți spune fiecare că dacă nu poți să înveți pe cineva acel ceva, dacă nu-l poți explica, atunci ar trebui să aprofundezi? Iar prin acest exercițiu al monologului, nu înseamnă că eu aprofundez? Ori în lipsă de noi piste, atunci doar recapitulez ceea ce deja am pus la cap la cap? Iar dacă doar recapitulez ceea ce am pus cap la cap, atunci nici nu progresez, deci meditația asta asupra unui subiect e de-a dreptul inutilă.

Iar acum asupra a ce meditez? Asupra faptului că procesul e inutil sau asupra incertitudinii care mă chinuie? M-am afundat din nou prea adânc și mi-am pierdut concentrarea. Bănuiesc, mai bine aș reveni la subiectul principal decât să continui să sar de la un gând la altul fără a avea un sens.

În plus, chiar e obositor să sari de la o chestie la alta, dar bănuiesc că ăsta e un mod de al meu de a mă distrage de frâmânturile care mă tulbură de câteva luni. Fiindcă acum, dacă m-aș fi gândit la acel lucru, dacă aș rosti măcar un nume, știu că mi-aș simți inima cum bate mai tare, cum se frământă de parcă ar fi mai mult decât un organ ce pompează sânge.

Oare de asta spun și mulți că simți cu inima și gândești cu mintea? Fiindcă mereu e senzația asta inconfortabilă? Cred e de înțeles, cred că are sens. Totuși, senzația nu-i provocată de creșterea anumitor niveluri ale anumitor hormoni? Atunci, oamenii sunt chiar așa de stupizi încât să pună pe seama unui singur organ un amalgam de emoții când viața lor e rezultatul atâtor reacții din multe medii diferite? Chiar așa de ușor suntem de păcălit? Chiar așa de ușor ne lăsăm înșelați?

Firar, iarăși m-am abătut de la subiectul principal! Cred că-mi face mult rău gândul la acel subiect dacă vreau cu atât ardoare să-l evit și ajung să filozofez pe teme așa de incerte. Că veni vorba de incert, oare nu asta guvernează toate aceste acțiuni? Incertitudinea asta o simt cum îmi guvernează viața, dar oare chiar e incertitudine sau doar mi-e mie prea frică să iau o decizie concretă privind ceva?

Poate dacă aș fi luat o decizie concretă, nu aș fi fost în această incertitudine acum. Poate dacă aș fi putut să țin pasul, să înțeleg atunci, să confrunt înainte să intru în panică, nu aș fi fost pusă în această situație, nu aș simți tot ce simt, nu aș medita asupra a ceea ce meditez.

Oricum, la final, tot doare să mă gândesc la...

- Gata, nu mai trebuie să așteptați, e rândul dumneavoastră, urmați-mă!

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.