0 0

Capitolul 4 - Veveriţele gălăgioase

O durere de cap mă face să mă trezesc din somn, sau poate la realitate pentru că imagini pasagere îmi fug aleatoriu prin minte. Parcă tot ce-am trăit noaptea trecută era un vis și constat că a fost real doar după ce mă uit în jurul meu și observ că nu mă aflam în camera mea. Îmi duc mâna instinctiv la cap și mă uit spre fereastră. Draperiile erau trase. Îmi vin în minte cuvintele lui, să rămân cu luminile stinse și draperiile trase, cuminte. Așa am și făcut. Mă simțeam ca atunci când eram mică și rămâneam singură acasă. Tata îmi dădea indicații să nu primesc pe nimeni și să stau cuminte, exact ca în noaptea precedentă. Am urmat întocmai ce-mi spusese acel bărbat. Nici măcar numele nu i-l aflasem. Mă panichez atunci când realizez că asta era ziua în care trebuia să mă mut în campus. Cu mâinile tremurânde, scotocesc prin plicul negru așezat pe noptiera de lângă pat, după telefon și mă uit la ceas. Era ora 5:50. La 7 trebuia să plec spre campus. Dumnezeule, ce mă fac!

Cobor iute din pat și dau draperiile într-o parte pentru a vedea zona în care mă aflam. Nimic nu-mi părea cunoscut și decid să chem un taxi. Nu colindasem în viața mea orașul în lung și-n lat, știam doar zonele de trafic și cele necesare. Înainte să ies din cameră, trec prin fața oglinzii, și mă spăl bine pe față. Rimelul mi se întinsese sub ochi, iar parul îmi stătea în toate direcțiile. Îmi trec degetele de câteva ori prin el și realizez cu stupoare că încă purtam tricoul lui. Îl trag repede peste cap și îl privesc lung. Tentată, îl apropii de nas, putând să-i recunosc mirosul specific. Inima mi-o lua la goană numai când mi-l aminteam, dar nu aveam timp de așa ceva. Trebuia să ajung acasă, să mă schimb și să pornesc spre campus. Împăturesc bine tricoul și-l înghesui în plicul negru, de mici dimensiuni. Mă îndrept rapid spre ușă iar când ajung în hol și pășesc în faţa liftului îmi vin în minte imaginile de seara trecută. Oare de ce nu a rămas? Oare de ce nu m-a lăsat să-i văd faţa, și mai important, cu ce se ocupă? Din câte am văzut părea ceva periculos și totuși, adusese un strop de nebunie în rutina vieții mele, un aer proaspăt care dacă-l tragi prea tare în piept riști să te îmbeți, să îți creeze dependență. El pentru mine reprezenta condimentul ce dăduse un gust aparte vieții mele. Amar sau dulce? Poate ambele și puțin mai mult dulce. Îmi plăcuse plimbarea cu motocicleta, la fel de mult precum îmi plăcuse și de el, chiar dacă nu-i văzusem chipul.

În timp ce stăteam în spațiul înghesuit din lift, observ că miroseam a el, aroma sa proprie încă se simțea impregnată în materialul rochiei mele, chiar și după ce dădusem jos tricoul. Precum o copilă prostuță deschid plicul și mi-l apropii de nas, apoi trag aer adânc în piept, inundându-mi plămânii cu mirosul lui bărbătesc. Mirosea frumos, a toamna târzie, iar eu deja făcusem o pasiune pentru un necunoscut. Clatin din cap și închid plicul, vocea mamei răsunând în creierașul meu zăpăcit: „Nu vreau să te încurci cu vreun golan pe la facultate.” . La naiba! Și nici nu începusem oficial facultatea.

Ajung la parterul hotelului iar domnul de la recepție mă abordează zâmbitor, întrebarea lui sunând ca un apropou indecent:

— Sper că ați petrecut bine azi-noapte. Mârlanul iar a plecat fără să anunțe, nu?

Rămân perplexă în fața biroului înalt, tipic recepțiilor, și clipesc de câteva ori, în tăcere.

Ce impresie avea acest om despre mine? Credea că sunt vreo parașută din alea pe care le are o noapte și apoi papa? Probabil nu-l văzuse în noaptea aceea când a părăsit hotelul.

Jignită de întrebare mă încrunt și arunc cheile în scârbă pe tejghea.

— Nu știu despre ce vorbiți, dar nu e ceea ce credeți.

În sinea mea știam unde dorea să ajungă cu întrebarea asta rostită pe un ton ironic.

— Ei, haide! Nu trebuie să te simți rușinată, așa face el mereu. Uite, pentru că-mi pari simpatică, îți dau un sfat prietenesc. Nu-ți face speranțe. El n-o să te mai caute. Bărbatul îngrijit mai rău decât o femeie, cu sprâncenele subțiri pensate și model la barbă tras cu rigla, se apleacă peste birou și îmi șoptește pe un ton libidinos: Ce-ar fi să-mi lași numărul tău de telefon, și putem să ne găsim mai târziu la o cafea. Ce spui?

Scârbită, fac doi pași în spate.

— Să vă fie rușine! Îi strig, fixându-l cu degetul arător și dispar pe ușile glisante.

„Nu-ți face speranțe. El n-o să te mai caute” vocea feminizatului de la recepție îmi răsuna în minte. Stăteam în fața hotelului, așteptând taxiul, cu mâinile în sân și mâhnită pe tipul de la recepție pentru ceea ce insinuase, pe bărbat de noaptea trecută pentru ceea ce-mi făcuse și nu în cele din urmă pe mine, pentru că permisesem ca toate astea să se întâmple.

Un sentiment de dezamăgire m-a cuprins, deși el îmi spusese clar să uit ce s-a întâmplat. Cumva, în sinea mea eram conștientă de acest lucru. Plimbarea cu motocicleta fusese apogeul întâlnirii noastre. De fapt, nici plimbare nu se putea numi, pentru că tot ceea ce-și dorea să facă era să se descotorosească de mine. Fusesem o corvoadă pentru el în acea seară, dar în sinea mea nu voiam să accept. Taxiul se zărește în coloana de mașini de lângă șosea. Speram să fie al meu și să plec mai repede spre casă. Nervoasă, băteam dintr-un picior în timp ce-mi făceam sute de gânduri în cap.

Până aici! Hotărăsc să îmi alung toate ideile cu privire la noaptea trecută, mai ales după ce auzisem că obișnuia să agațe femeile peste noapte. Era un golan, un terorist, un nebun! La dracu, era un mic Casanova, amator de aventuri de-o noapte, strângeam plicul între degete cu putere la gândul că am făcut bine de nu i-am picat în mreje. Mă felicitam și aplaudam în sinea mea pentru tăria de caracter de care dădusem dovadă, și nu căzusem în capcana unui trup frumos cu un caracter intimidant. Da! Meritam o medalie, cu toate că remușcările pe care le aveam în privința asta se holbau dintr-un colț al minții mele la minciunile pe care hotărâsem să le cred. Voi da uitării tot, și mă voi concentra pe facultate, pe învățat și pe viitorul luminos ce mă așteaptă..

Urc în taxi și gândul îmi zboară imediat la mama. Speram că era bine. Nici nu voiam să-mi imaginez ce griji își făcuse, mai ales că m-am găsit să dispar pentru prima data de la o astfel de petrecere, fix în momentul în care clădirea se întâmpla să fie bombardată.

Ajung acasă și intru într-un suflet înăuntru unde mama era așezată pe canapea, adormită. În jurul ei, zeci de șervetele folosite decorau canapeaua moale. Probabil că n-a dormit toată noaptea gândindu-se la mine, unde sunt. M-am așezat ușor lângă ea și îi mângâi spatele, încercând să n-o sperii. Mama se trezește dezorientată, cu ochii obosiţi și roșii.

— Dumnezeule, Ame! Unde ai umblat? Mă prinde puternic în brațe. Mi-am făcut atâtea griji pentru tine, și continuă să bocească, ceva atipic ei.

Nu știam ce să-i spun. Faptul că am dat de un Casanova ţicnit, misterios, sexy și pirotehnist nu era cea mai bună variantă, deci îmi dau părul după urechi și îi spun cu un zâmbet senin pe faţă pentru a o liniști:

— Calmează-te, mamă! După momentul jenant cu domnul acela, Knight sau cum îl chema, m-am întâlnit cu o veche prietenă și m-a invitat pe la ea. Petrecerea mă plictisea teribil, așa că am plecat. Pe drum voiam să te sun dar telefonul nu mai avea baterie. Îmi pare rău că ți-ai făcut griji degeaba.

Mama încă speriată îmi așează o mână pe obraz și-mi aranjează părul printr-un gest emoţional încărcat cu dragoste maternă apoi mă întreabă încă alarmată de cele întâmplate.

— Știi că a fost un atac cu bombă la reședința domnului Knight? Încă nu se știu prea multe detalii, dar am auzit că ţinta ar fi fost chiar el, sau bunul lui prieten Swain O'Conner.

O privesc confuză. Omul acela deținea toată acea clădire luxoasă ce părea un monument istoric, și pe lângă asta era și ținta unei grupări teroriste? Știam eu că era ceva dubios cu el.

— Da, am auzit chiar în dimineaţa asta și am venit într-un suflet acasă, îmi făceam griji pentru tine...

— Și eu pentru tine, mai ales că nu știam unde ești. Eu am fost bine, deja eram în parcare când s-a auzit explozia. Am crezut că erai acasă și de asta am plecat. Știam că nu-ți stă în fire să pleci neanunțată. Îmi pare rău că te plictisesc cu petrecerile și te iau cu mine, dar simt nevoia să te am lângă mine când am ocazia, fiind atât de ocupată zilnic cu munca. Nu mi-am imaginat niciodată că am putea fi în pericol. Iartă-mă! Continuă mama să plângă în palme, eu nemaiștiind cum s-o calmez.

Când a menționat de pericol, mi-am reamintit seara trecută. Chiar am fost o infractoare, sau cel puțin complice la tot ce s-a întâmplat. Dacă păţea cineva ceva, îi aveam pe conștiință toată viaţa. Trebuia să urc sus și să caut știrile de azi. Voiam să mă asigur că nu a fost nimeni rănit, așa cum a spus bărbatul acela noaptea trecută.

— Calmează-te, mamă. Eu o să urc sus în camera mea să mă schimb și să fac un duș. În caz că n-ai uitat, trebuie să plec spre campus. N-am nici un minut de pierdut. Tu odihnește-te.

Mama m-a tras într-o îmbrățișare caldă, apoi s-a dus către bucătărie. Probabil avea de gând să îmi pregătească ceva de mâncare. Eu urc sus și primul lucru pe care-l fac este să deschid laptopul. Caut cu interes știrile de azi, și răsuflu ușurată când văd scris într-un articol că nimeni nu fusese rănit în urma atentatului. În criză de timp, îmi arunc rochia șifonată pe spătarul patului și intru în baie. Mă privesc în oglindă și remarc ceva schimbat la mine. Parcă nebunia de seara trecută lăsase urme adânci pe chip și mă căpătasem cu niște ochi umflați de la repriza de plâns în care am adormit azi-noapte. Mă uit la ceas și mă bag în duș repede, apoi usuc părul insuficient, dar fiind vară mizez pe faptul că se va usca în totalitate pe drum. Fuguța, îmi scot o rochie de vară înflorată din dulap la nimereală, o arunc pe mine așa șifonată și încalț mocasinii de culoarea muștarului.

Dușul a fost mai scurt decât obișnuiam, ceea ce nu putea decât să mă încarce cu alte frustrări pe ziua de azi. Panicată și în contra timp, îmi arunc telefonul în geantă și apuc de bagaje, coborând într-un suflet scările.

— Ai luat tot? Mă întreabă mama și îmi întinde niște sandwitch-uri pe care le bag în geantă. Nu aveam timp de pierdut și nici foame nu-mi era.

— Da.

— Ți-am chemat un taxi. Te-aș fi dus eu dar trebuie să ajung la firmă.

— Nu-i nimic, mamă. Mă descurc.

Ea îmi zâmbește și mă sărută pe frunte, îmbrățișându-mă strâns.

— Ce nebunie! Oftează și mă mângâie pe spate. Ai grijă de tine, iubita mea. Să mănânci!

Gestul mamei era așa de liniștitor.

— Voi avea. Am plecat, mamă. Te iubesc! O sărut pe obraz, iar ea îmi întoarce gestul.

— Te iubesc, mititica mea.

Taxiul claxona în fața casei, semn că deja ajunsese. Apuc de bagaje și ies din casă. Șoferul, amabil, mă ajută cu bagajele și le urcă în portbagaj. O privesc pe mama pentru ultima oară, și îi fac semn cu mâna, apoi intru în mașină și pornim la drum. Abia acum mă puteam relaxa, așa că-mi așez părul puțin ciufulit după urechi și îmi netezesc rochia ce-mi dezgolea genunchii, peste pulpe. Nici nu trec 5 minute, că aud un sunet de motor în trafic iar inima mi-o ia razna. Curioasă, mă sucesc pe toate părțile să găsesc sursa zgomotului de motor, dar când ajungem la semafor bărbatul oprește fix lângă noi. Nu era el, puteam să-i recunosc motocicleta neagră din seara precedentă. Avea desenat pe rezervor un fel de mască ciudată cu ochi luminoși, formată din două părți, crăpate pe mijloc. O parte era albă, cealaltă albastru închis, iar la mijloc se uneau printr-un semn Yin și Yang. Desenul era ceva fantastic, dar poate însemna ceva, un fel de siglă a frăției lui sau a organizației teroriste precum tatuajele celor din Yakuza. Mă afund în bancheta din spate a mașinii și oftez privind pe geam. Lucrurile s-au sfârșit atât de fulgerător precum au început.

Gândurile despre el îmi sunt înlocuite imediat după ce ajung în campus. Merg la recepție să-mi caut camera, iar doamna drăguță îmi oferă cheia și îmi urează un bun venit călduros. Azi nu purtam nici un strop de machiaj, cu toate că intenționasem să o fac, însă nu îmi mai rămăsese timp. Oricum, eram de părere că simplitatea și naturalețea unei femei reprezentau cheia spre o imagine decentă în societate, deci nu-mi păsa prea mult. Oficial eram studentă a Facultății de medicină din New York. Datorită notelor mele bune, anul acesta eram la buget. Îmi plăceau mult copii și doream să devin medic pediatru.

Ajunsă în faţa campusului în cele din urmă zâmbesc, privind în sus la clădirea imensă. Îmi așez geanta pe umăr și apuc de mânerul trolerului, apoi intru în clădire, câteva emoții refuzând să-mi dea pace. Ajunsă în faţa ușii ezit puţin înainte să intru. O muzică asurzitoare se străbătea dinăuntru. Privesc încă o dată numărul de pe cheie, apoi ca să fiu sigură și fișa unde era precizat numărul camerei. Da, aceasta era. Trag aer adânc în piept și apăs clanța, apoi intru cu bagajele în urma mea, fără să mai ezit o clipă.

De cum intru în încăpere zăresc o blondă ce țopăia de mama focului în pat pe ritmul muzicii, dar nici roșcata cocoţată pe un scaun nu se lăsa mai prejos. Era casă de nebuni aici?! Rămân stupefiată după ce închid ușa în urma mea. Dintre toate camerele de la etajul doi, nici una nu era atât de gălăgioasă precum asta.

Blondina se oprește după ce realizează că eram și eu pe aici, apoi sare din pat precum Spiderman și se pironește în faţa mea. Mă fixează cu ochii ei mari și verzi.

— Bunăăă! Tu trebuie să fi colega noastră de cameră. Alice, îmi pare bine să te cunosc, țipa pe un glas pițigăiat, aplecată puțin spre mine pentru a se putea auzi de muzică.

Avea o energie debordantă, mult prea agitată pentru gustul meu. Oare de ce aveam impresia că odată ajunsă în campus, voi avea parte de liniște și două colege normale? Ce-o fi fost în capul meu?

— Încântată. Mă numesc Ame, îmi pare bine să vă cunosc, și nici n-apuc să termin bine ceea ce voiam să spun că blondina îmi sare în braţe. Puțin uimită de atitudinea ei lipicioasă, îi răspund politicos la îmbrățișare. Habar n-aveam ce se petrece, dar îmi plăcea.

Fata asta nici nu mă cunoștea și deja se agățase de mine precum o liană, iar clipa următoare aud din spate:

— Grămada cere vârf! și mă trezesc cu cele două fete căzute peste mine care râdeau cu poftă. Trezită de podeaua dură, încep să râd copios. Presimţeam că vom fi bune prietene, molipsindu-mă și pe mine cu bunăstarea și entuziasmul lor. Incidentul cu motociclistul era deja istorie.

Cele două fete erau precum argintul viu, nu stăteau locului o clipă și glumeau, se prosteau și zâmbeau încontinuu. Aveam nevoie de o doză de veselie în viaţa mea, dar două? Acum serios! Cele două erau mai mult decât puteai duce într-o viaţă de om! Acum să vedem dacă mă voi descurca cu ele, dar aveam senzația că totul va fi bine.

Veverițele gălăgioase, cum deja le poreclisem, m-au ajutat să despachetez și să mă instalez în noua mea cameră, apoi roșcata focoasă, Emily pe numele ei, ne atrage atenția și își drege glasul scurt:

— Fetelor, puțină atenție la mine! ochii ei migdalați se măresc și buzele cărnoase scot la iveală niște dinți drepți și albi. Acum după ce prezentările au făcute da-ţi fuguţa și scoateți-vă cele mai sexy rochiţe. În seara asta mergem la party!

— Ce party ? întreb eu curioasă.

— Petrecerea anuală organizată pentru boboci. Vor fi o grămadă de băieți drăguţi, chicotește ea și ne dă coate, insinuând participarea noastră la acea petrecere.

Oftez și-mi fac un scurt rezumat al ultimelor două zile. Cred că avusesem parte de suficientă distracție.

— Eu voi spune pas, adaug pe un ton jos. Îmi pare rău.

Afișez un zâmbet forțat, încercând din răsputeri să mă eschivez.

— Haideee! Trebuie. Petrecerile sunt sufletul vieţii de student.

— Sunt obosită, de-abia ce am ajuns. Aveam de gând să fac un duș în seara asta și să mă culc. Maine avem cursuri. Știți, nu? le privesc pe rând, dar ele încep să râdă. Mă simțeam aiurea. Spusesem ceva greșit?

— Câtă dedicare! O adevărată studentă eminentă, rostește Emily, ridicând dintr-o sprânceană spre blondină.

— Cineva trebuie să mai și învețe, le răspund în timp ce-mi împachetam câteva haine rămase.

— Și ce anume ai să-nveți? Nici măcar nu am început cursurile.

Replica ei m-a blocat. Avea dreptate, dar chiar și așa, n-aveam de gând să-mi mai mișc fundul din pat în seara asta.

Fără să bag de seamă, Alice îmi cotrobăia printre haine la fel de minuțioasă ca un designer de modă.

— Ah, nu găsesc nimic potrivit, oftează ea. Va trebui să-ţi dau una de la mine. O femeie trebuie să-și scoată toate armele la vânătoare, și tu ai cu ce te mândri, fato.

Vânătoare? mă întreb în gândul meu. Pe bune? Fetele astea aveau de gând să iasă la agăţat fix cu o seară înainte de începerea cursurilor? Cu toate că nu îmi schimbam părerea nici în ruptul capului, puterea de convingere a roșcatei și perseverența de care dădea dovadă blondina în timp ce-mi făcea inventarul dulapului, mă amuzau groaznic.

— Renunț, mormăie Alice pe un ton dezamăgit. Vrei lua ceva de la mine și știu exact ce!

Poate ideea petrecerii nu era chiar atât de rea, în fond și la urma urmei, aveam de gând să-l uit pe bărbatul misterios de seara trecută și acesta era momentul perfect. Poate găseam un băiat drăguţ, educat, cu bun simț și un aspect decent, nu ca perversul acela. Îmi frământam mâinile nervoasă și înainte să-mi dau seama spun, acoperindu-i vocea lui Emily ce părea că ține un discurs despre cum ar trebui să merg la petrecere:

— Bine. Sună interesant, ne vom distra pe cinste.

Alice scoate o rochie din dulapul ei și mi-o așează cu grijă pe pat, de parcă îi era frică să nu o șifoneze. Fata asta avea grija de hainele ei precum ochii din cap, gândeam, văzând-o cum îi sclipeau ochii de smarald când le privea.

Curioasă, mă ridic din patul meu și decid să-i dau o șansă. Cât de vulgară poate fi o rochie? Părțile intime tot trebuia să le acopere.

— Wow! exclam la vederea rochiei albe de pe patul acesteia. Ea chiar se pricepea. Când au spus „sexy” mă gândeam la o rochie minusculă, cu multă piele la vedere dar nu a fost așa. Alice mi-a ghicit stilul și gusturile sau probabil și-a dat seama atunci când mi-a cotrobăit prin dulap. Rochiţa de pe pat era strânsă în talie,scurtă până la nivelul pulpelor și evazată în partea de jos, fără mâneci și pe mijloc se închidea subtil cu năsturași precum perlele.

— După expresia ta pare că-ţi place, spune ea mândră. Poți s-o păstrezi, îți vine perfect ţie, constată ea când mă vede deja echipată cu minunăția ce mă făcea să arăt ca o păpușă.

Șoldurile îmi erau mascate de amplitudinea rochiei, iar culoarea mă făcea să par cuminte, chiar dacă lungimea nu era cea mai decentă.

— Mulțumesc mult, chiar îmi place, îi spun analizându-mă pe toate părţile în oglindă.

— Ei, ce pot să zic, sunt un adevărat guru în materie de modă, spune ea mai în glumă, mai în serios.

Toate chicotim la remarca acesteia, iar când vine seara, ne machiem și ne aranjăm părul una alteia, ca mai apoi să ieșim pe ușă gălăgioase. Legasem o prietenie rapidă cu fetele astea. Cumva, mă simțeam una de-a lor, iar faptul că erau și ele boboace, mă făcea să mă simt în largul meu.

Em purta o rochie verde închis, scurtă, stropită cu buline verzi, cu mâneci trei sferturi din dantelă, iar aplicaţia de pe decolteu îi scotea în evidentă părul lung de vulpiţă roșcată și rujul într-o nuanţă rozalie mată. Alice, pe de alta parte purta o rochie mai cuminte, după cum ea se lăudase, în seara asta voia să fie mai liniștită, ţinând cont că mă avea pe mine și trebuia să mă familiarizeze cu petrecerile. După spusele ei, se pare că se observa de la o poștă că nu prea mă dădeam în vânt după ele. De-ar ști ele la ce experiență am în petreceri, nu mi-ar da crezare, singura diferență fiind tematica și limita de vârstă. La petrecerile mamei nu veneau numai studenți, ci mai degrabă studenți la vârsta a doua.

— Nu credeam că ai să vii, îmi spune Alice și mă prinde de braț.

— Am o putere de convingere extraordinară, adaugă Emily din capătul holului, unde rămăsese sprijinită de perete și se chinuia să-și lege catarama de la o sandală. Purta niște tocuri înalte, de mă lua cu amețeală doar când o priveam. Înaltă și zveltă precum o gazelă, iar cealaltă cu o privire șireată și fâșneață din fire, nu-mi venea să cred că eu mă potriveam lângă ele. Probabil eram un fel de tocilara grupului, sau cel puțin așa mă simțeam, deoarece stilul fetelor mult mai modern mă arunca în inferioritate dacă ne vedeai împreună, însă în seara asta mă simțeam de nasul lor și asta doar datorită lor.

Blonda de lângă mine purta o rochie albă în partea de sus și neagră de la talie în jos, scurtă până la genunchi și cu un guler negru. Puteai să o confunzi cu o directoare de bancă, aşa de multă seriozitate impunea. Buclele ei aurii prinse în partea din spate a căpșorului blond, cât să-i încadreze faţa subtil machiată, cădeau lejer pe spate. Fetele erau foarte classy. Și apoi mai urmam eu, cu părul doar pieptănat și machiată cu un singur produs și anume rimel. Urma să se întunece, care era rostul machiajului? Rochia mea albă era pur și simplu adorabilă, foarte lejeră de altfel. Ah! deja o iubeam pe Alice.

Pornim împreună spre locația petrecerii. Din câte am înțeles era în afara campusului, ceva mai departe. Pe hol parcă se petrecea al III-lea Război Mondial, fiind mare forfotă. Priveam stupefiată și nu înțelegeam. Era începutul anului, sau sfârșitul?

Bobocii abia veniţi mai curajoși din fire dar și seniorii singurei, dădeau târcoale fetelor. Aveau acel aer american ce te dădea pe spate, daca nu cu şarmul lor, atunci sigur reuşeau cu parfumul puternic ce te îneca de erai într-un spațiu închis. Noi chicoteam de fiecare dată când vreun împiedicat își încerca norocul la una din fete. Eu se pare că scăpasem de data asta, dar mă distram copios la reacţia lor. Nu ştiu cum evitam cu atâta lejeritate să fiu abordată de vreun mascul, iar gândul acesta îmi aducea aminte de faza cu motociclistul de seara trecută, când îmi spusese așa lejer că nu-l interesez. Îmi rănise sentimentele cu acele cuvinte, în așa fel încât ajunsesem să mă desconsider. Niciodată nu mă analizasem într-un asemenea fel cum o făcusem atunci. Nu mă interesase să atrag pe nimeni, băieții fiind un subiect închis pentru mine până noaptea trecută.

— Și unde se ţine mai exact petrecerea asta? întreb curioasă.

Eram agitată, prima mea petrecere din timpul studenţiei.

— La unul dintre băieți acasă. În ultimii trei ani acolo s-au ţinut majoritatea petrecerilor. Tipul e fiul unui important om de afaceri, își permite luxul să dea asemenea petreceri mai ales că are propria casă doar pentru el. Aproape doar pentru el. Am auzit ca stă cu prietenul lui cel mai bun. Amândoi sunt niște bomboane de băieți, subliniază cu un zâmbet larg roșcata. Sunt doriţi de majoritatea fetelor din campus. Așa se întâmplă când ești bogat și arăți bine. Și de n-aveau bani, tot erau doriţi de femei la ce corp de manechine au.

— De unde știi atâtea lucruri?

— O prietenă cu doi ani mai mare mi-a spus. Se ducea în fiecare an acolo, și-mi spunea că este bestial și tipul, dar și casa, chicotește Emily, extaziată. Se pare că și ea avea emoții pentru prima petrecere în calitate de boboacă.

— De fapt, eu am auzit că mai este un băiat care rămâne și doarme acolo. Zane, aşa am auzit că-l cheamă și în rest numai lucruri dezamăgitoare despre comportamentul său în defavoarea aspectului sexy. La ce mai contează pentru gâştele astea care au în cap doar aspectul fizic şi banii lor.

— Greşeşti, fato. Casa este a lui Zane.

— Serios? Ochii lui Emily se măresc la auzul noutăților. Cum putea să-i scape tocmai ei detaliul acesta vital?

— Da. Sau cel puţin eu aşa am auzit.

Priveam când la una, când la alta, neînțelegând nimic. Tot ce voiam era să mă distrag de la amintirea de noaptea trecută ce mă bântuia la fiecare pas.

— Ok. Sunt total pe lângă subiect, le spun și ajunse în fața campusului, mă întorc cu fața spre ele.

— Vei fi tu subiectul principal. Asta dacă faci cum spun eu, clipeşte Emily dintr-un ochi șmecherește. Te iniţiez într-ale amorului, stai liniştită, drăguțo, se maimuțărea roșcata, gesticulând excesiv. Își unduia șoldurile la fiecare cuvânt în parte, gândindu-mă că avea vreo putere supranaturală de se putea mișca pe tocurile alea.

— Lasă fata în pace, Em. E şi ea mică, mă trăgea de obraji Alice, strâmbându-se către roșcata ce se hlizea de zor.

— Mică, mică dar ridică, chicotesc ele, complotând și mai mult, având de gând să mă combine în seara asta. De asta îmi era cel mai frică.

Mă retrag din mâinile lungi ale lui Alice și deodată mă izbesc de cineva. Era o persoană mai mult ca sigur, pentru că-i aud scâncetul. Tresar și aproape că-mi scap telefonul din mână, iar asta mă îngrozea cel mai mult. Numai la gândul că toate economiile mele puteau să se facă bucăți într-o secundă, îmi dădea palpitaţii.

— Scuză-mă, spun repezit, întorcându-mă cu faţa spre bărbatul şaten.

Mă izbesc de doi ochi blajini și un chip zâmbitor.

— Nu-i nimic, îmi răspunde pe un ton calm, apoi îmi dă drumul la braţe.

— Haide, Ame, strigă una din fete ce se depăraseră la câţiva pași de noi, întrând în taxiul ce parcase lângă bordură puțin mai în spate.

— Acum!

Îi zâmbesc prosteşte tipului mai înalt cu un cap decât mine, şi plec cu paşi grăbiţi către prietenele mele.

— Împiedicată fiinţă! mă tachinează Alice clătinând din cap.

Îi arat toţi dinţii cu o faţă de tâmpiţică şi îmi bag telefonul în clutch, nu cumva să mai dau peste cineva din neatenţie și de data aia chiar să-l scap.

— Şi ce spuneaţi despre băieţi? redeschid subiectul, mimând o figură interesată.

— Că umblă mereu toţi trei... noi trei... poate iese ceva, ne dă coate ironică Em.

Eu ridic din umeri, butonându-mi telefonul ce începuse să vibreze în interiorul clutch-ului. Mama îmi dăduse mesaj, aşa că aveam de gând s-o informez că totul e frumos aici şi-mi place. La sfârșit de săptămână, voi trece pe-acasă

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.