0 0

Capitolul 1

Milbrace 1843


Rayven se lasa pe spate in scaunul sau, incercand sa isi disimuleze dizgustul pe care il simtea fata de Victor McLeod in incercarea lui patetica de a-si vinde una dintre cele cinci fete.

Cu capul aplecat si cu bratele pe langa corp, fata statea in picioare langa tatal sau ca si cum ar fi un biet animal pe punctul de a fi dus la taiere. Parul sau lung si negru, nepieptanat ii cadea dezordonat pe micutii umeri de culoarea mierii salbatice ascunzandu -i chipul la fel ca si mizerabila rochie gri care ii ascundea corpul.

-Vedeti Lord Rayven? - intreba Montroy. Nu putem avea mai multa lumina?

Rayven nega din cap. Incaperea era intunecata, iar lui ii placea asa. Peretii erau imbracati in lambriuri de culoare inchisa, pe jos erau asezate covoare de un verde inchis, iar la ferestre atarnau cortine grele, iar lampile care se aflau in incapere luminau slab. Toti cei care se aflau in compania Lordului Rayven stiau ca el intodeauna evita lumina puternica.

-Atunci, daca nu putem avea mai multa lumina propun ca fata sa se dezbrace - spuse Lord Graydon. Refuz sa licitez pentru ceva sau pe cineva fara sa il pot vedea suficient de bine.

-Are dreptate, fu de acord si Noel Jackson. Spune-i fetei sa isi dea jos acele carpe ca sa putem vedea mai bine ce cumparam.

Comentariul fu aprobat de toti cei din incapere. Batranul ezita un moment, apoi ii sopti ceva fetei. Cu capul inca aplecat incepu sa isi desfaca cu maini tremurande corsetul rochiei.

Rayven o privi cu ochii mijiti, observand felul in care mainile fetei tremurau in timp ce isi deschidea acel corset zdrenturos. Desi nu ii putea vedea chipul stia ca obrajii ii ardeau de rusine, si inima ii batea atat de tare ca a unui pui de caprioara prins in coltii lupului.

-Suficient! Un singur cuvant, incet soptit, dar care rasunase in intreaga incapere.

-Vedeti, dumneavoastra Lord Rayven - incerca sa protesteze Graydon. Eu cred...

Rayven il reduse la tacere cu o simpla privire plina de repros.

-Fata este a mea. Decise sa o cumpere chiar in acel moment, desi inca nu-i vazuse chipul.

-Va luati o noua amanta? - intreba Montroy.

-Nu.

-Atunci, poate o servitoare?

Rayven il privi fix pe Montroy.

Daniel Montroy, era un barbat inalt, frumos, si aproape la fel de bogat ca si Rayven. Dintre toti barbatii cu care Rayven jucase pana acum, Daniel era cel care se aratase mai prietenos. Ignorand intrebarea vicontelui, ii facu un semn cu mana batranului.

-Adu-o aici.

-Da, milord. Victor o prinse pe fiica sa de brat si o trase dupa el. - Nu o sa fiti dezamagit milord - spuse acesta frecandu-si palmele de incantare ca reusise sa o vanda.

Rayven scoase din interiorul sacoului un teanc de bani si ii intinse batranului Victor caruia ii sclipira ochii la vederea banilor.

-Are un nume?

-Bineinteles, Excelenta. Se numeste Lexie, dar o sa raspunda la orice nume doriti sa ii puneti.

-Stii unde locuiesc, nu?

-Da, domnule.

Toata lumea cunostea castelul Rayven. Localizat in varful muntelui Diabolo, era ca o umbra intunecata care se inalta peste intreg satul, inalt si misterios la fel ca si stapanul sau.

-Du-o acolo. Slujitorul meu se va ocupa de ea.

-Da, Excelenta.

Rayven ii facu semn ca poate pleca.

Intorcandu-se la joc isi relua din nou cartile.

-Se pare ca pierzi din nou Montroy - sopti el incet, apoi isi aseza cartile pe masa.

Si Daniel isi aseza cartile pe masa.

-Se pare ca aceasta este noaptea ta norocoasa - comenta Daniel.

Rayven scoase un marait usor.

-Poate ca ai dreptate - spuse el in timp ce o privi pe fata cum se indreapta spre usa. Poate...


***

Lexiese foi pe bancheta stramta a trasurii, incapabila sa isi controleze tremuratul corpului, si incercand sa accepte faptul ca tatal ei o vanduse unui barbat precum Lord Rayven, un barbat despre care se zvonea ca avea multe obiceiuri ciudate.

Turnurile castelului se ridicau amenintatoare din depatare si o ceata densa invaluia muntele Diabolo atat pe timp de vara cat si pe timp de iarna. Cu fiecare mila care trecea, trupul ei firav tremura tot mai tare. Se gandi pentru o clipa sa sara din trasura, si sa riste ca animalele salbatice ale padurii sa o omoare. Isi facu curaj decizand ca moartea ar fi mai buna decat o viata de sclava alaturi de acel misterios Lord Rayven, cand simti mana grea a tatalui sau strangand-o cu putere de brat.

-Lord Rayven mi-a platit o suma frumusica pentru tine - ii spuse Victor pe un ton taios. Vei ramane cu el atata timp cat va dori si vei face tot ce iti va cere fara sa te opui. Intelegi ce vreau sa spun?

-Da, tata.

-Foarte bine. Poate intr-o zi imi vei multumi.

Lexie isi pleca capul. Nu mai avea rost sa lupte, soarta ei fusese decisa.

Cateva minute mai tarziu, trasura opri in fata castelului.

-Du-te fata mea - spuse Victor fara sa o priveasca.

Lexie isi privi tatal incercand sa nu il urasca pentru ceea ce ii facuse, incercand sa simta o anumita satisfactie la gandul ca, cu acei bani pe care ii primise din vanzarea ei putea sa cumpere de mancare pentru mama ei si pentru cele patru surori.

-Nu aveam alta optiune , fetito - spuse batranul Victor McLeod ca un fel de scuza.

Lexie afirma. Probabil nu isi va mai vedea tatal niciodata. Traise in micul sat Milbrace toata viata ei, si nu era straina de povestile care se spuneau despre intunecatul stapan al castelului.

-Adio, tata.

-Ramai cu bine, fetito.

Victor o privi cateva secunde, apoi isi intoarse privirea. Stia ca multi il vor judeca pentru ca isi vanduse propiul copil, dar era convins ca ei ii va fi mult mai bine cu Lord Rayven. Cel putin, va avea suficienta mancare.

-Intodeauna am fost mandru de tine Lexie - spuse el brusc. E timpul sa iti vezi de viata ta.

Cu lacrimi in ochi, Lexie se dadu jos din trasura. Isi indrepta spatele si urca ingustele trepte din piatra pana ajunse in fata usii, si ciocani.

Dupa cateva secunde, usa se deschise cu un usor scartait, si Lexie se afla fata in fata cu doi ochi de culoarea cafelei cu lapte.

-Domnisoara McLeod, banuiesc.

-D...da - se balbai ea speriata de faptul ca necunoscutul din fata ei ii stia numele, si de faptul ca o asteptase. De unde stia el ca va venii?

-Sunt Ben.

Barbatul se dadu la o patte, facand-i loc sa intre. Era un barbat inalt, carunt, cu un nas ascutit si cu buze subtiri. Era imbracat cu o pereche de pantaloni de culoare maro, o camasa alba si cu o vesta din lana. Parea de varsta tatalui sau.

Simtindu-se abandonata si foarte singura, Lexie trecu pragul castelului. Holul era rece si intunecat. Tremura in timp ce Ben inchise usa in urma ei.

-V -am pregatit baia, domnisoara.

-Multumesc.

-Urmati-ma, va rog.

Cu inima batandu-i nebuneste, il urma pe holul lung, urcand apoi niste scari pana ajunsesera in dreptul unei camere mari.

-Ve-ti gasi cada acolo inauntru - spuse Ben aratandu-i o usa care se afla in partea cealalta a camerei. V-as ruga sa va lasati hainele aici jos. Mi s-a ordonat sa le ard.

-Sa le ardeti ! Dar sunt singurele pe care le am.

-Fara indoiala, Lord Rayven o sa va cumpere altele mai adecvate, domnisoara. Aveti cearceafuri curate pe pat, iar daca aveti nevoie de ceva doar trageti de acel cordin care se afla langa pat si voi veni de indata.

Prea confuza ca sa mai vorbeasca, Lexie doar dadu din cap in semn ca a inteles.

-Va doresc o seara placuta, domnisoara Lexie.

Astepta pana cand el iesi din camera, apoi se duse la usa si o inchise. Dezbracandu-se lasa sa ii cada hainele pe podea, si intra in cealalta camera. Lumina a o suta de lumanari, luminau o cada mare cu apa calda, un sapun parfumat si un prosop mare. Privi cu incantare spe cada. Niciodata in viata ei nu avuse ocazia de a face o baie doar ea singura. In casa ei baile erau rare. Vara facea baie in rau. Dar pe durata iernii faceau baie in casa si intodeauna trebuia sa isi astepte randul, iar cand in sfarsit ii venea randul apa era intodeauna rece si murdara. Intra cu grija in cada si se aseza. Un suspin de placere ii scapa de pe buze. Poate ca pana la urma nu va fi atat de rau sa locuiasca aici. Camera care i se dadu era mult mai mare decat cabana pe care o impartise cu parintii si surorile ei. Isi spala parul de trei ori, si corpul de doua si mai ramase o buna bucata de timp in apa, pana cand aceasta se raci. Iesi din cada, apoi se infasura in prosop si intra in dormitor. Primul lucru pe care il observase, fu hainele ei care disparusera. Apoi vazu camasuta. Era la fel de alba ca si neaua. Incapabila sa reziste, atinse incet cu varful degetelor materialul moale. Lasa sa ii cada prosopul si isi puse camasuta oftand de placere in timp ce marerialul fin ii atingea cu delicatete pielea. Isi roti privirea prin camera, sperand sa gaseasca o oglinda ca sa vada cum ii venea acea camasuta atat de fina si scumpa, dar fu in zadar. Traversand camera, dadu la o parte cortinele grele si isi privi reflexia in cristalul ferestrei. Materialul se mula pe corpul ei ca o a doua piele, scotandu-i in evidenta pieptul si rotunjimile soldurilor.

-Matasa - spuse ea neincrezatoare. Pare ca si cum ar fi din matasa.

-Chiar este.

Dand drumul la cortine, Lexie se intoarse brusc, cu mainile peste piept intr-un gest de tresarire.

-D... domnule, nu v-am auzit intrand.

-Iti place?

-D...da - se balbai ea...f...foarte mult.

Rayven o privi cu admiratie. Curata, cu parul cazandu-i in bucle pe spate, era cea mai superba fiinta pe care o vazuse vreodata. Facand un pas in fata, intinse mana ca sa ii atinga obrazul fin.

Cu un mic tipat ea se lipi de perete.

Rayven isi lasa imediat mana in jos

-Nu iti fac rau - spuse el bland.

Lexie isi inghiti nodul din gat, fascinata de vocea lui. Avea o voce profunda si domoala, dar in acelasi timp extrem de autoritara, la fel ca si ochii lui. Ochi negri, patrunzatori, care pareau mai batrani decat anii lui. Ochi care pareau capabili sa vada pana in adancul sufletului ei.

Pasind incet, micsorand distanta dintre ei, se opri la un pas de ea.

Nu isi dadu seama cat de inalt era. Se inalta langa ea, cu parul sau negru, incadrandu-i chipul ca si cum ar fi un nor intunecat. Era imbracat complet in negru, exceptand camasa si cravata rosie precum sangele. O cicatrice se intindea de-a lungul obrazului sau stang. Nasul sau era drept si aristocratic, buze pline si senzuale. Parea sa aiba in jur de treizeci de ani.

Ca un soricel fascinat de un sarpe ii urmari cu privirea miscarea mainii, simtind cum degetele lui ii mangaiau cu delicatele obrazul.

Degetele lui erau moi si fine.

-Cati ani ai fetito?

-Cinsprazece, Excelenta.

Rayven injura printre dinti. Desi cunostea multe fete de varsta ei, care erau deja casatorite si cu cativa copii, nu crezuse ca ea era atat de tanara. Asta nu avea nici o importanta. El nu ii dorea trupul, oricat de delicat si de atractiv putea sa fie.

-Trebuie... Trebuie sa ma bag in pat, Excelenta?

-Da, daca doresti.

Observa cum se imbujoreaza, in timp ce privea patul.

-Eu... ar trebui...ar trebui sa ma dezbrac?

Rayven isi arcui o spranceana, apoi nega.

-Nu am nici o intentie sa ma culc cu tine, fetito.

-Nu?

Usurarea din vocea ei ii cauza o durere profunda intr-o inima pe care o credea imuna la acest sentiment.

-Nu.

-Atunci de ce... Obrajii i se inrosira si mai tare. - Credeam ca...

-Te-am cumparat avand propiile mele motive, dulce Lexie - ii raspunse cu vocea lui mieroasa.

-Pot sa intreb care sunt acele motive?

-Nu. Se intoarse cu spatele, si isi stranse pumnii pe langa corp. - Poti sa explorezi tot castelul, cu exceptia camerelor din turnul de est. Nu ai voie sa mergi acolo.

-Da, Excelenta.

-Ben iti va aduce tot ce iti doresti. Doar trebuie sa ii ceri.

-Orice? - intreba ea.

-Orice. Daca vrei sa pictezi, el iti va face rost de panza, pensule si culori. Daca doresti sa canti la pian, te va invata. Daca vrei sa iti petreci o zi citind, am o biblioteca destul de ampla.

-Nu stiu sa pictez, nu stiu sa cant la pian si nu stiu sa citesc, Excelenta. Nu stiu sa fac nimic.

Se intoarse sa o priveasca, o luminita de curiozitate ii straluci in ochi.

-Ti-ar placea sa inveti?

-Da, domnule - spuse ea nerabdatoare. Foarte mult.

-Atunci Ben te va invata tot ce iti doresti.

-Multumesc.

Rayven ramase pe loc privind-o. Ochii ei erau albastri, ca si cerul vara, ca si lacul din satul unde el crescuse. De un albastru inchis, plini in acelasi timp de teama si... si excitatie.

Se temea de el. Acest gand il ranea profund, desi nu putea sa o invinovateasca pentru asta.

-Ben te va duce maine la cumparaturi. Sa iti cumperi tot ce ai nevoie.

-Sunteti foarte generos, Excelenta.

-Intr-un fel, dulce Lexie. Recompensa merita efortul.

Ochii ei se marira in fata amenintarii sale disimulate. Incerca sa isi controleze tremurul mainilor.

-Nu ai de ce sa te temi de mine - spuse el. - Dupa aceasta noapte nu o sa ma mai vezi.

-Dar, Excelenta...

-Acum odihneste-te.

Lexie se baga in pat, cu inima batandu-i nebuneste. Il privi speriata si confuza, dar si fascinata in acelasi timp. Era cu adevarat cu barbat misterios. Lexie avea ciudata impresie ca o cumparase doar pentru a o salva de la rusinea de a se dezbraca in fata acelor barbati, care majoritatea dintre ei erau bauti. Era educat si avea bune maniere, dar observa la el o anumita violenta atent controlata. Iar asta era ceea ce o speria mai tare.

-Odihneste-te frumoasa mea- spuse Rayven.

Stinse dintr-o suflare lumanarea, apoi iesi , inchizand usa in urma lui.


 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.