0 0

1. Luptă cu amintirile

Înainte de a citi vreau să anunț că este prima mea carte și că îmi cer scuze dacă am greșeli sau dacă anumite pasaje nu sunt descrise îndeajuns de bine. Sper că am reușit să vă transpun în poveste și sper să simțiți, așa cum am simțit și eu, sentimentele și trăirile personajelor și să ajungeți să le îndrăgiți. Lectură plăcută! 

1. Luptă cu amintirile

Razele soarelui își fac simțite prezența în micuțul meu dormitor, și deși cândva căldura mângâietoare a acestora era binevenită, acum nu mă convinge decât să întorc spatele ferestrei și să mă afund la loc în cearceafurile șifonate. Este doar o altă zi în care stau în camera mea, departe de ochii tatălui meu și de reproșurile acestuia, la fel ca în ultimele 8 luni de când mi-am dat seama că viața nu este decât o scorpie. 

Mă uit la ceasul telefonului și constat ca este doar ora 13:00, „doar” pentru că am ajuns la 6 dimineața după ce am pierdut noțiunea timpului, exact cum se întâmplă în fiecare seară de atâta amar de vreme. Un singur mesaj se află pe ecranul telefonului meu, de la gașca care îmi e familie de atâtea luni de zile, anunțându-mă că ne vom întâlni și în seara asta la ora 9. 

Hotărăsc că am nevoie să fac un duș, așa că arunc plapuma după mine și încerc să mă dau jos din pat, însă, în momentul în care tălpile fac contact cu parchetul rece, se aude o bătaie în ușă, iar în pragul camerei mele apare fix persoana pe care îmi doream cel mai mult să o ocolesc, tatăl meu, Henry, urmat de noua lui soție, Kate. Nu pot să neg că nu arată ca un fotomodel, este înaltă, cu părul blond, care îi încadrează perfect trăsăturile și cu ochii atât de albaștri încât te pierzi în ei atunci când îi privești, pare ieșită din țiplă cu hainele ei perfect aranjate și cu rujul roșu, prea țipător după gustul meu. Chiar dacă nici eu nu sunt scundă, am 1,75 m, suntem total opuse: nu am silueta ei perfectă, mă neglijez foarte mult, dar mă pot lăuda cu niște forme voluptuoase, cu un păr șaten lung, iar ochii mei sunt de culoarea unui verde mentă. Tatăl meu este un bărbat impunător și înalt, cred ca are aproape 1,90 și cu părul ca tăciunele. Dacă stau să îi analizez, pot spune că le stă chiar bine împreună și se potrivesc, amândoi par mult mai tineri decât sunt, dar orice ar fi nu pot trece peste faptul că lui i-a fost surprinzător de ușor să treacă peste moartea mamei.

- Abby, matinală ca întotdeauna! îmi spune tata sarcastic, analizând ce deplorabil arăt, și nu că nu ar avea dreptate; sunt în pijama și sunt sigură că părul meu poate să fie un cuib pentru păsări perfect, iar toate nopțile nedormite se văd în cearcănele mele imense. Trebuie să îți revii, nu mai poți sa continui așa, te distrugi!

- Să îmi revin?? izbucnesc, și ajung în fața lui mai repede decât credeam că aș putea. Așa cum ti-ai revenit tu? și arăt în scârbă spre femeia ce stătea în spatele lui, parcă știind că urma să fie atacată. Nu, mulțumesc! Spre deosebire de noi, eu chiar am plâns-o pe mama și nu îmi vine să cred cât de ușor ți-a fost ție și cum de nu te simți vinovat, știind că tu ai împins-o la moarte. Iar pe lângă asta, te căsătorești imediat cu blonda asta, care numai mamă nu poate să îmi fie, cel mult e doar o parașu... însă nu apuc să termin ce aveam de spus; capul meu se întoarce spre dreapta, iar din cauza usturimii îmi duc palma la obrazul care simt că pulsează.

- Abigail, de azi înainte nu îți mai permit să vorbești așa, nu te pot lăsa să o iei razna definitiv. Să îți faci bagajul, mâine plecăm din orașul ăsta nenorocit, iar tu, domnișoară, vei continua liceul acolo și îți vei reveni! îl aud cum urlă pe bărbatul din fața mea, și pot băga mâna în foc că nu este tatăl pe care îl știam.

De îndată ce aud ușa camerei trântită, lacrimile, pe care m-am chinuit să nu le las să iasă, au izbucnit împreună cu suspinele mele. Deși credeam că nu mai am de unde, că am secat plângând în fiecare seară, s-a dovedit încă o dată că suferința nu are limite. Nu doar că sufletul meu suferă, ci chiar și corpul meu suferă. Inima îmi bate de parcă ar sta să îmi iasă din piept, respir printre sughițuri și pare că am paralizat, nici măcar nu știu de când stau ghemotoc lângă pat, dar nu mai simt nimic; trec minute, poate chiar ore, iar lacrimile mi se usucă pe obraji încercând să îmi reglez bătăile inimii, cu toate că nu mai am niciun scop pe lumea asta. Nu văd niciun motiv pentru care aș mai trăi și nici luminița de la capătul tunelului, așa cum citești în cărți; vrăjeală... dacă ai o viață distrusă, distrusă rămâne. 

Dacă mama ar mai fi trăit, nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat, aș fi fost o elevă model în continuare, tata nu ar fi adus o altă femeie în casă și nici nu ar fi avut tupeul să mă atingă.. e prima oară când sunt plesnită de el, iar rana asta nu poate să o mai acopere nimeni. A ales-o pe noua lui soție în locul meu, iar în momentul ăsta nu mă simt decât o povară pentru el. 

Nu îmi vine să cred că vrea să ne mutăm, nici măcar nu m-a întrebat dacă îmi doresc asta, nici nu știu unde și în primul rând nu vreau. Nu pot să îmi părăsesc gașca, sunt singurii care mă mai țin pe linia de plutire, chiar dacă nu în cel mai bun mod posibil, dar măcar reușesc.

Nu știu cât timp trece, dar hotărăsc să mă încurajez și să fac ceea ce doream dinainte de a avea loc furtuna din camera mea: să merg la duș. Așa că mă ridic cu greu de jos, având tot corpul amorțit, îmi iau haine de schimb și mă uit la ceas – 14:35, cel mai probabil am stat mai bine de o oră plângându-mi de milă. Fără să mă grăbesc, las ca apa să îmi spele mizeria, și tare mult aș vrea ca și sufletul meu să fie spălat de întunericul și de păcatele care îl înconjoară. 

De abia când pielea mi se încrețește, decid să ies din baie și să o sun pe Anna, cea mai bună prietenă și singura mea prietenă de când viața mea a luat-o razna. Am nevoie să vorbesc cu ea și am nevoie să ies din starea asta, iar ea știe cel mai bine cum.

- Abby, tocmai voiam să te sun, ce faci? aud vocea ei după doar câteva tonuri și încep să îi povestesc ce trezire „superbă” am avut, iar primul lucru pe care îl face e să țipe atunci când ajung la partea cu mutatul, spunându-mi că e imposibil și că nu se poate să-mi facă una ca asta; și sunt perfect de acord... Atunci, fato, trebuie ca asta să o facem o noapte de neuitat! și sunt sigură că în spatele difuzorului se ascunde un zâmbet de drăcușor, ceea ce mă face și pe mine să zâmbesc involuntar.

***

Îmi arunc o ultimă privire fugitivă în oglindă și pot spune că sunt mândră de ceea ce văd. Port o fustă neagră, cloș, cu o bustieră din dantelă și o geacă de piele, amândouă negre, iar în picioare am niște teniși tot negri cu câteva dungi albe. Părul l-am îndreptat, iar acum îmi trece de jumătatea spatelui, iar la machiaj nu am nimic sofisticat, doar puțin fond de ten și liniile de tuș, dar ținând cont că, în ultimul timp, nu prea îmi pasă de cum arăt, pare chiar suficient. 

Îmi iau telefonul de pe măsuța de machiaj și deschid fereastra pentru a putea să ies, pentru că fug de acasă, la fel ca în fiecare noapte; norocul meu este că stăm într-o căsuță micuță și nu este prea greu să sar de la balcon. 

Sper ca și în viitoare casă să îmi fie la fel de ușor să plec.. ironia sorții, când eram mică îi promiteam mamei că nu voi pleca niciodată de lângă ei și cu atât mai mult în alt oraș (deși nu pot să spun că San Diego e orașul visurilor mele, chiar dacă mulți râvnesc să locuiască aici), iar acum nici nu mai am cui să îi fac promisiunea asta, și chiar și așa, tatăl meu mă face să o încalc. Dacă mă gândesc mai bine, nu cred că se pune ca și cum fug, sunt sigură că tata bănuiește că nopțile nu le dorm acasă sau mai bine spus, că nopțile nu le dorm.

Îmi izgonesc toate gândurile atunci când mă întâlnesc cu prietenii mei, la câțiva pași de casă: Colin, un băiat după care toate fetele râvnesc, cu un păr ca mierea și ochii de un albastru intens; nici Lewis nu se lasă mai prejos, doar că el are o nuanță mai închisă la păr, iar ochii lui sunt căprui, este mai înalt și mult mai masiv decât Colin. Singurul minus pe care îl primește din partea admiratoarelor e faptul că nicio fată nu ar avea cum să îl mulțumească, indiferent de cât de superbă ar fi, pentru că știm cu toții că el se simte atras de băieți. 

Înafară de cei doi, mai este Anna, fire foarte asemănătoare cu mine, și chiar și fizic destul de asemănătoare; diferența e că ea are părul scurt și o statura mai mică decât de a mea, totuși destul de impunătoare, iar în timp ce pielea mea e curată și mi-am jurat că nu aș mâzgăli-o cu tuș, a ei e pictată cu câteva tatuaje. Ea e cea care a reușit să mă repună pe picioare, atât cât se vede, după tragicul accident și cea care reușește de fiecare dată să mă anime, chiar și pentru câteva momente.

- Uuu, ce bucățică.. fluieră Lewis admirativ la mine; dacă nu era gay și dacă nu îmi era prieten, probabil că se alegea cu vreo palmă, dar așa, tot ce fac e sa le zâmbesc celor trei nebuni și să îi salut.

- Ești pregătită pentru cea mai incendiară noapte? și nici nu e nevoie să mă întrebe a doua oară; tot ce fac e să mă întorc spre Colin și să îi fac cu ochiul, anunțându-l astfel că sunt gata pentru o petrecere de neuitat.

Câteva ore mai târziu nu mai știu absolut nimic de mine, nici măcar nu știu unde sunt, simt doar cum se învârte totul cu mine, dar cu toate astea nu mă opresc din dansat, iar când un tip trece pe lângă mine, tot ce fac este să îi fur paharul și să îl dau peste cap. Simt cum mi se taie respirația câteva momente și nici nu îmi dau seama ce băutură a fost, dar continui să mă distrez în lumea mea până când o mână mă oprește, iar eu intru în defensivă până să îmi dau seama că e Anna.

- Haide, știm amândouă de ce ai nevoie. Nu apuc să îi răspund că mă și simt trasă de ea până într-o zonă mai liniștită și mă mir cum am reușit să o urmez fără să fie nevoie să mă culeagă de pe jos, pentru că picioarele nu vor să mă mai ajute, așa că încep să bombăn pentru mine, supărată parcă de faptul că până nici corpul nu mai ține cu mine. Totuși, în toată agitația mea interioară, știu că urmează partea mea preferată atunci când Anna îmi pregătește praful și îmi întinde paiul.

***

- Abigail, trezește-te! Haide, fetiță, nici bagajul nu l-ai făcut. Aud o voce care mă strigă și simt o mână zguduindu-mă; un lucru care nu îmi face deloc bine, ținând cont de durerea de cap care mă străpunge și mă face să îmi frec tâmplele, reușind cumva să îmi deschid pleoapele și să îl văd în fața mea pe tata, cu mâinile în sân și cu o privire care fulgeră, de parcă îmi reproșează tot ce am făcut aseară și probabil și ora târzie la care am ajuns, dar pe care nu mi-o mai amintesc. Dacă nu te ridici o să torn apă pe tine și știi că sunt în stare. Kate ți-a făcut bagajul, ți-a lăsat doar niște haine în care să te schimbi. Am presupus că nu vrei să pleci în pijamale.

- Kate?? Kate mi-a atins lucrurile? De ce nu mă miră? Oftez exasperată și mă ridic din pat cu gândul să mai încerc o luptă cu propriul tată. Nu vreau să plec și nu am să o fac. Nici măcar nu știu unde plecăm.

- Los Angeles. Răspunde tata simplu, fără absolut nicio grimasă.

- Los Angeles?!! Repet eu uimită, atât de orașul la care s-a gândit, cât și de faptul că este aproape de San Diego, ceea ce îi și spun. De ce? E același stat și e aproape. De ce vrei să ne mutăm?

- Abby.. își domolește glasul și vine spre mine cu o privire îndurerată, dându-mi o șuviță de păr după ureche și mângâindu-l așa cum o făcea când mama trăia. Orașul ăsta e toxic pentru amândoi, avem nevoie de un început, tu ai nevoie de un început, pentru că, draga mea, văd cum te distrugi și nu poți continua așa.. iubito, toată viața trebuie să înveți cum să trăiești și nimeni nu spune că este ușor, doar că trebuie să lupți să găsești ce îți dorești. Viața poate să fie înțeleasă numai dacă privești înapoi, însă trebuie trăită privind înainte... nu îți cer să uiți trecutul, nici eu nu îl pot uita, dar trebuie să găsești o portiță prin care să îți vezi viitorul, iar asta nu înseamnă că îți uiți mama, înseamnă că îți continui viața. Știm amândoi că ea nu ar vrea să te vadă așa și că și-ar dori să zâmbești, să strălucești exact ca înainte. Știi cum se spune, îngeraș? Scrie în nisip lucrurile rele pe care le-ai pățit, însă scrie pe o bucată de marmură lucrurile bune care ți se întâmplă.

Îmi sărută fruntea și îmi șoptește să mă pregătesc de drum, ieșind din cameră și lăsându-mă înțepenită în mijlocul ei. Nu pot face nimic, nici măcar lacrima care îmi cade necontrolat pe obraz nu o pot stăpâni, iar cuvintele spuse de el mi se rotesc în permanență în cap și mă izbesc cu toata puterea lor. Și deși știu că întunericul e parte din mine și nu pot să scap de el, trebuie să învăț de azi înainte ca eu să mă joc cu el, nu el cu mine...

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.