0 21

Cartea

PARTEA I


Cartea


Am avut de mic copil cu cărțile o relație destul de neobișnuită. Eram acel copil plângăcios de șapte ani care se ruga de bunici să-i citească povești. Apoi la insistențele mele aprig de precoce, bunicul a început să-mi inventeze povești destul de plictisitoare, chiar și pentru un copil de cinci ani, însă tata a fost cel care mi-a citit toate poveștile și povestirile lui Ion Creangă, dintr-o carte ruptă, pe care și acum o păstrez în biblioteca din casa părintească.


De aceea, cartea îmi este un obiect tare ciudat. A fost și este un spațiu de evadare și o punte de legătură dintre lumea exterioară și sinele interior. Cartea este o ființă. Are glas, dar tace pe noptieră.


O carte mă sfidează de fiecare dată când este publicată. Mă intrigă, mă ceartă, mă învață, îmi este prieten și dușman. Îmi alungă nesăbuința și impertinența și mă face să mă simt ca un copil în fața unui adult care-mi vorbește.


Care au fost primele lecturi, nici nu le mai știu, deși sunt multe cărți pe care le-am uitat, sau le-am citit mai târziu, la o altă vârstă. Era mai bine mai târziu, decât niciodată.

Citești și afli, dar uiți. Recitești și trăiești.


***


Ce este cartea?


Cartea nu poate fi doar un corpus de hârtie, ea alcătuiește file de poveste, de viață, de destine. Are suflet, respiră. E omul dintre oameni. Câteodată te simți suficient printre cărți. Sau de cele mai multe ori.

Cartea alungă. Te face stăpân pe tine. Are grijă de mintea ta și te apără de condeiul ignoranței. Păstrează secrete. Vibrează tăcere, dar vorbește. Vorbește cu tine. Te privește în ochi și începe să-ți vorbească. Despre orice. Tu trebuie doar să deschizi aripile și să asculți. Ascultă. Ascultă forța cuvintelor.


Cuvintele sunt miracol între oameni. Pot iubi și pot răni.


De cele mai multe ori mă văd obligată să-mi recitesc unele din lecturi, pentru că sălășluiesc într-un dialog permanent cu cărțile. Îmi amintesc pasaje, doar mergând pe stradă.


Conștiința e uneori obositoare, când știu că am un volum de poezii pe care nu l-am terminat de citit. Mă simt obligată să-mi recitesc unele lecturi, pentur că acum le înțeleg altfel, pentru că acum înțeleg altfel, aflu alte lucruri, comunic într-un mod diferit cu personajele și eul liric al poeziei vizionare al lui Ioan Es. Pop. Anterior acestor încercări, nu exista destulă maturitate în puterea și abilitatea mea de cititor uituc și amator.


Am moștenit câteva cărți de la tata. Multe dintre ele au fost împrumutate la diverși prieteni, fără a fi însă înapoiate. Dar a rămas moștenită și dorința de avea cărți, multe cărți, chiar o bibliotecă, parcă așa se numește. Biblioteca este camera numai cu cărți. O pot identifica acum la doar jumătate de perete. Destul de primitiv. Nu mâzgâlesc cărțile, adaug semne-origami, sau file pe care îmi notez impresiile citirii. În școala primară și gimnazială, acopeream cărțile cu hârtie pentru a le proteja. Tata m-a învățat. Le înapoiam în cea mai bună stare posibilă. Eram atât de mândră de mine, că în următorul an, un alt copil va studia pe un manual îngrijit de mine.

 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.