0 0

E el? Sau... poate nu?

Fata orgolioasă, cu ale ei principii extrem de solide, perfecționistă, aparent rigidă, rece, dar care, de cele mai multe ori, își ascunde latura "sensibiloasă" și visătoare în cuvintele pe care le așterne pe hârtie; fata care iubește să călătorească și să exploreze lumea cu harta-n brațe, în drumul ei, s-a îndrăgostit... de un loc, devenit al doilea loc de suflet după de orașul Cluj-Napoca și de tot ce înseamnă acest colț de rai, unde trăiesc oamenii ce și-au tatuat sufletele numai cu căldură și bunătate, oamenii cu cel mai frumos accent, ardelenii. Într-un astfel de peisaj și atmosferă deosebite, și-a permis și ea să ia o pauză și să-și asculte sufletul ăl' mic ce-i aparține...


C și J

De la C și pân' la J

Nu-i decât un pas

Măsurat cu un compas,

O linie de ceas

De pe coperta unui bătrân atlas.


Ca un turist geograf

Am ales să fac aici un mic popas,

Să devin propriul biograf, scenograf și fotograf

Și timpului... puțin timp să-i las.


Am ajuns în gară într-o zi de vară,

Am pus mâna pe harta cu a mea țară

Și am pornit la drum, încet,

Acompaniată de cel mai sincer zâmbet.


Primul pas, primul om ieșit în cale,

M-am bucurat nespus de tare.

Când l-am auzit cât de frumos grăiește,

L-am rugat să-mi spună cum se definește.


Mi-a răspuns că iubește să gătească ardelenește

Și să facă artă din orice găsește.

Mi-a mai zis că mă sfătuiește

Să-mi urmez sufletul, căci doar el în totalitate ne definește.


Ne-am salutat din nou prietenește

Și am continuat să merg până ce nu asfințește.

Mi-am luat o cafea dulce, dulce,

Și am urcat să văd orașul înainte să se culce.


De la Cetățuie filmul singur s-a pornit

Și m-a surprins într-un peisaj de vis.

Atunci cred că am simțit cum m-am îndrăgostit...

Oricum a fost ceva greu de descris, un fel de catharsis.


Filmul s-a încheiat.

Biograful, scenograful și fotograful au plecat.



Și asta au declarat

Când din Kolozsvár ei au zburat.

Și cu speranța că-n curând ne vom întoarce,

Mi-am lăsat și eu, între timp, sufletul... să se descarce.


***

Așa a început totul când, întâmplător sau poate nu, într-o zi de 13 l-a întâlnit pe, care i-a captat atenția de departe, într-o mare de oameni, prin simplitatea lui cea sofisticată și prin râsul său molipsitor. , îndrăgostitul de artă, omul chibzuit și matur, de la care ar putea învăța multe lucruri utile și în același timp, copilul nebun, rebel, care se bucură de fiecare clipă din viață cu zâmbetul pe buze.


O zi de treișpe

N-am știut cine ești,

Nici de unde vii.

N-am știut nici cum gândești

Și nici felul tău de-a fi.


Doar te-am văzut.

Erai la doi pași distanță.

Și de atunci am început

Să scriu vise cu speranță.


Ne-am întâlnit apoi întâmplător

Sau poate nu.

Și m-am gândit apoi întrebător:

e? Sau... poate nu?


Ți-am auzit și vocea

Printre zeci de alte glasuri,

Era ce trebuia

Într-un amalgam de ceasuri.


Cică rele, zi cu ghinion,

Dar ei nu știu ce-nseamnă 13

Pentru un suflețel de om.


E ciudat, dar mi s-a întâmplat

Să am senzația că te cunosc

Fără să te fi cunoscut, de fapt.


Acum te știu doar din vedere

Și nu vreau să-ți spun

De 13 ori să facem cunoștință


Să-ți aud numele iar și iar

Și să te privesc în ochi.

Tresar.


Visez din nou, știu asta.

Același triunghi cu latura de 13

Mi-e viața: familia, prietenii și... tu.


E ? Sau... poate nu?


***

Acest îi apare mai mereu în cale. La prima întâlnire au făcut cunoștință, iar acum, de fiecare dată când se sincronizează aparent întâmplător, nu schimbă mai mult de două vorbe (dintre care unul este doar salutul). E ceva ce pe ea o împiedică să dea startul unei conversații, chiar dacă își dorește asta. Să fie de vină orgoliul, încăpățânarea, teama de a nu fi interpretată greșit sau respinsă, teama de a nu începe să se atașeze de sau... destinul? Nu știe. Se rezumă doar la a-l vedea. Acum l-ar recunoaște, fără să stea pe gânduri, din aceeași mulțime de oameni din care l-a remarcat prima dată. Acum, fără doar și poate, l-ar recunoaște oriunde, oricând, oricum.


Geograful dezorientat

Iar te văd, din depărtare.

Întorc capul într-o parte, caut puțină orientare.

Și încerc, merg mai departe

C-o înceată răsuflare.


În direcții diferite suntem iar acum.

Eu îmi văd de drum,

Tu distras de telefon,

Ratăm iar acest sincron.


Însă labirintul ăsta Vechi n-are

Numai drumuri paralele,

Ci drumuri oarecare,

Rebele, care se leagă-ntre ele.


Ajung pe-o străduță îngustă,

Agitație, lume multă.

Prin mulțime dau iar de tine

Stau și mă întreb: oare e bine?


Îmi doream să ne-ntâlnim

Dar în altfel de contexte,

Să putem să ne vorbim

Fără să apelăm la subtexte.


Dar noi nu vorbim.

Doar ne întâlnim.

Din întâmplare sau că-i destin,

Nici nu știu... noi nu vorbim.


Eu nu te cunosc pe tine

Și nici tu pe mine.

Ochii se știu cel mai bine,

Și-au făcut poze pe retine


Ca să le țină amintire.

Și-ntr-un oraș atât de mare,

Să știe pe cine să caute

Ca să le aducă alinare.


Dar dacă...

Prin mulțime nu mai dau de tine?

Ce fac? Că Bucureștiu'-i mare...


***

Ea își dorește... doar atât.


Vreau!

să ne întâlnim.

La un colț de stradă goală, prin mulțimea decimală,

La rând la supermarket, în piața centrală,

Sau în labirintul Vechi, același de odinioară,

Unde străduța îngustă, spre nr. 13, coboară.


să vorbim.

Și tot felul de nimicuri să ne grăim, fără să ne pese

În ochii mulțimii cum să arătăm sau cum să fim,

Pur și simplu să fim, să povestim și să vâslim,

La liman mereu să ieșim.


cu timpul, prieteni să devenim.

Să ajungem să ne înțelegem din priviri

Și să ne facem amintiri, multe amintiri,

Dintre cele mai trăsnite,

Fără pregătiri, dar cu simțiri, spontani noi mereu să fim.


să construim.

Împreună, ușor-ușor, aceeași direcție, același pas.

Să mă înveți ce eu nu știu, să îți arăt ce tu nu știi,

Să te susțin, să mă susții.

Fără orgolii, să fim cei mai buni copii.

Dintre cei tineri, liberi, care fac fotografii,

Și creează albume, sute, mii, doar din călătorii.

Și altele din viața de zi cu zi.


Vreau!

ca TU să fii.


***

Confuză din cauza a tot ce i se întâmplă (îl remarcă dintre zeci de alte chipuri, are senzația că-l știe de undeva- feelingul de continuă să-l tot vadă, vrea să interacționeze cu și să-l cunoască, dar nu poate și așteaptă să vină ceva mai mult din partea lui, să facă și cel de-al doilea pas căci primul, atunci când au făcut cunoștință din inițiativa lui, nu a fost suficient), cere explicații destinului, mai ales pentru că-i este teamă să nu se repete povestea. Povestea cu băiatul pe care odată l-a plăcut.


Fatum

Vremea a trecut,

Iar noi nu ne-am mai văzut de mult.

Ne-am pierdut pe drumuri diferite,

Fără prea multe cuvinte rostite.


Voiam ca tu să fii,

Fără să știu ce Tu știi.

Mi-ai așezat povestea-n oglindă

Și tot nu mi-am dat seama de ceea ce ar fi trebuit să cuprindă.


Domnule Destin, îți mai aduci aminte?

Tu mi-ai scos cândva un om în cale,

Eu eram mai mică și mergeam agale,

El era mai mare și avea gânduri de însurătoare.


Tu mi-ai dat mici semne

Că drumurile noastre erau paralele.

Eu n-am ținut cont de ele,

Până ce cărările au devenit niște firicele.


Nu m-am agățat nici măcar de pietricele

Și mi-am văzut de drum.

Cu greu și cu multe cafele,

M-am ridicat, desigur, din propriul meu scrum.


Simt că povestea se repetă.

Și dacă nu sunt prea indiscretă...

Să mai fac o piruetă?

Poate-mi dai o explicație ceva mai completă și concretă.


Pentru ce se-ntâmplă acum

Pe acest nou drum,

Domnule Destin, cui să mă închin?

Dacă 13 nu-i, haide, nu mai fi hain și ajută-mă puțin!


Nu-mi mai da speranțe fără siguranțe,

Prin atâtea nuanțe și radianțe.

Tot tu mi l-ai scos în cale, aparent într-o zi oarecare,

Acum, e rândul tău să te ocupi și de Soare.


Domnule Destin, haide, nu mai fi hain!


***

Pentru că sunt așa zile când... până și omul ăla orgolios, care vrea să pară puternic, se face mic și "sensibilos", într-un moment în care fata uită (pentru puțin timp) de orgoliu, de unele idei fixe și de temeri, își ascultă sufletul și își imaginează un început de discuție cu . Pretextul: lecția din galerie când, întâmplător sau nu, au fost surprinse într-o fotografie cele două destine.


Salut!

Salut! Ce faci? Îmi cer scuze de deranj,

Dar abia acum am reușit să-mi fac curaj

Ca să-ți las acest mesaj,

După îndelungi lecții de ghidaj


În viață-n general,

Pentru cei orgolioși care au nevoie de puțin elan

Să facă ce-și doresc și simt

Pe acest drum din ce în ce mai strâmt.


Căci viața-i atât de scurtă, iar noi mereu ne mințim

Că avem timp să facem tot ce simțim,

Că e timp pentru toate

Dacă avem sănătate.


Numai că...

unii sunt sănătoși, dar mai puțin norocoși;

alții aparent stâncoși, dar mult prea sensibiloși;

unii furioși, alții răutăcioși,

Unii..., alții..., acum sau mai târziu oleacă,

Vine un moment când viața pe toți ne încearcă.


Am la tine o amintire,

Pe lângă pozele de pe retine.

E ceva ce ține de tine și de mine,

Atunci când s-au fotografiat cele două destine.


Te-aș ruga, dacă din greșeală, ai păstrat,

Fără să fi încercat să fi editat,

Să-mi trimiți și mie

Lecția din galerie.


Promit că n-o pun în sufragerie,

Nici în portofel, n-o iau în călătorie.

Vreau doar să fie

Ca ziua de treișpe, bucurie.


Salut! Ce faci? Îmi cer scuze de deranj,

Dar încă nu mi-am făcut suficient curaj!


***

Își termină mesajul pe care nu-l trimite și se gândește la un posibil răspuns din partea .


Tu doar să știi...

Salut! Eu sunt bine, mulțumesc,

Muncesc.

Lupt ca visele să-mi îndeplinesc

Și calea pe care am ales, să nu o părăsesc.


Am multe proiecte de realizat,

Imagini de editat, video-uri de retușat,

Asta pentru că pasiunea ușor-ușor în job mi s-a transformat

Și visul de suflet, în sfârșit, mi s-a conturat.


Acum trebuie să dau tot ce am mai bun

Să scriu un capitol nebun,

Să fie ceva nou,

Arta din tablou.


N-am păstrat-o, să știi,

Aveai ochii cenușii,

Încadrarea nu era bună,

Mult, mult prea comună.


Am șters-o.

Dar poate-ntr-o zi...

Sau nu.

Nu te mai amăgi!


Recent am întâlnit-o pe ea,

Fata cu ochii de catifea

Neagră.

Cred c-a început să-mi placă

Sau... poate că e doar grabă.


Nu-ți spun zodia,

Pentru că sigur m-ai certa

Și la cât de nebună ești,

Ai începe iar să-mi povestești

Despre compatibilități

Sufletești.


Dacă mai continui,

O să te plictisești

La câte am să-ți zic...

Păcat doar... că tu nu ești.


E ceva ce mă oprește

Și de tine mă ferește.

În locul meu hotărăște

Și de fiecare dată mă zăpăcește.

Nu-nțeleg de ce atât de tare mă urăște.


Să știi că ea nu e ca tine.

Îi lipsește dramul ăla de nebunie

Care, combinat cu imaginea ta pură de copilărie,

Creează armonie.

Armonia haotică din pozele de pe retine,

Aceeași și din ziua în care s-au fotografiat cele două destine.


Tu să știi,

Fără ca eu să-ți spun.

Tu doar să știi,

Că mie mi-e tare greu să mă adun...


***

După îndelungi așteptări și frământări, atunci când se așteaptă mai puțin, fata primește răspuns din partea destinului, același cu care aproape că se certase pentru că, pur și simplu... nu-l mai înțelegea. Un răspuns care îi obligă pe ochii ei albaștri să vadă cu cei de dinăuntru, cu ochii sufletului ei cel mic.


Leoaica

Fată dragă, eu n-am nicio vină

Că semnele mele au fost pentru tine simple sunete-n surdină.

N-ai știut să citești printre rânduri

Și singură ți-ai făcut tot felul de gânduri.


Care te macină pe dinăuntru, te seacă de putere

Și lasă-n schimb, multă durere.

Dă-mi voie să-ți spun, pe bună dreptate,

E numai vina ta în toate.


Eu sunt precum o carte,

Cu pagini albe, dar și multe colorate.

Fiecare capitol e început de mine,

Dar povestea... în totalitate-ți aparține.


Fiecare cuvânt, fiecare frază,

În funcție de alegerile tale vibrează.

Eu îți dau premisa,

Mai departe, tu alegi care e miza.


Ți-am pus două capitole-n oglindă

Dar cu oameni diferiți, de pildă,

Unul mai matur și mai tot timpul serios,

Altul de vârstă cu tine și la fel de copilăros.


Dar ambii diferiți de restul,

Tocmai... ca să îi vezi tu.

Din început ți-ai fi putut da seama

Că indiferența ar trebui să-ți fie arma,

Dar n-ai știut să negociezi cu inima

Și ea a ieșit pe minus prima.


Însă, niciodată nu ai arătat

Și din cauza orgoliului tău nemăsurat,

Ai ales să taci, iar legăturile, cu timpul, s-au fisurat.

Am uitat...

Tu nu faci primul pas. Și nici pe-al doilea,

Indiferent că-i meritat. Dă-mi voie, acum chiar am oftat.


În povestea ta, nu eu sunt hainul,

Ci tu, care ești tare precum vinul

Sec,

Combinat cu un fel de descântec

Pe care mi-e greu singur să-l înțeleg.


Poate-n timp îl voi pricepe.

Acum, continuă-ți capitolul treișpe!

Poate fi întreaga ta poveste

De viață.

Leoaico, haide, fii mai îndrăzneață!


***

13 nu-i doar ziua în care l-a cunoscut pe13 este și ziua în care s-a născut mama ei, treișpele ei cel sfânt!


Un altfel de treișpe

Despre tine nu prea scriu

Și nici prea des nu vorbesc,

În cuvinte nu știu să descriu

Și să-ți arăt cât te iubesc.


Sunt o fire rece, care nu prea zice,

Și rareori arată

Ce simte cu adevărat

O inimă bleagă de leoaică.


Dar tu mă știi și mă cunoști prea bine,

Pentru că tu ai fost mereu lângă mine.

De la 7 luni la 22 de ani,

Hm... sunt ani, chiar zeci de ani.


Ani în care ai fost tot pentru mine

Și m-ai învățat ce e și nu e bine.

M-ai crescut cum ai știut tu mai bine

Și mi-ai oferit tot ce a contat pentru mine,


Cel mai frumos cadou primit vreodată,

Un înger cu ohișori albaștri de piatră sidefată.

Pentru asta și pentru multe altele, îți mulțumesc

Și te rog să mă ierți, de fiecare dată când îți greșesc.


Tu ești 13-le meu sfânt,

Care m-a adus pe-acest pământ.

Despre tine nu prea scriu

Și nici prea des nu vorbesc,

Dar, mamă... nici nu ai idee cât de mult te iubesc!


***

13 este și despre prietena ei de suflet, care s-a născut tot într-o zi de... treișpe.


Prima literă din alfabet

Ea e prima literă din alfabet

Și tot ea mi-a oferit acest unic bilet,

Un bilet spre fericire

Primit cu drag acum 3 ani de zile.


Când noi începuturi ne așteptau

Și pentru viitorul de azi ne pregăteau,

Noi făceam cunoștință,

Fără prea multă știință, dar cu credință.


Într-o mulțime de oameni ne-am întâlnit

Și pe același drum, împreună am pornit.

Pe băncile facultății ne-am sprijinit

Și la liman noi mereu am ieșit.


Pentru că unde-s doi, puterea crește,

Tot la fel de bine se și hoinărește.

Căci peste noapte noi am ajuns departe,

Iar despre asta am putea scrie o amuzantă carte.


La Cluj, la mare și la munte,

Spre noi orizonturi noi ne-am făcut ușor-ușor punte,

Și fără prea mulți bani în buzunare,

Cu harta-n brațe am plecat în explorare.


Ea e prima literă din alfabet,

Omul cu cel mai frumos suflet,

Care m-a susținut necondiționat

Și de-o mână m-a luat,

De la început până-n prezent

Și tot nu e suficient.


Căci avem o viață de trăit,

De călătorit și hoinărit,

Planuri de îndeplinit, fotografii de-nmulțit,

Pași sincronizați spre infinit.


Ea e prima literă din alfabet

Și tot ea e treișpele meu de suflet!


***

Și așa, fata cu marea în ochi și cu CJ în suflet, a văzut dincolo de superstiția că numărul 13 aduce ghinion, a văzut că vorba "Nimic nu e întâmplător!" nu e doar o simplă vorbă din popor, a văzut ce a trebuit să vadă și și-a deschis sufletul drept dovadă... a dimensiunii sale nemărginite, reduse însă doar la adjectivul "mic" dintr-atâtea infinite.


Și-a ales numărul de suflet, 13, pentru că în zilele de treișpe a avut parte de cele mai sincere și frumoase realizări, împliniri și... întâlniri.


A primit o lecție de la destin, una din cele mai importante și cu substraturi picante: nu va trăi o veșnicie; pe drumul pe care și l-a ales va întâlni multe persoane, dar puțini oameni. va trebui să învețe să facă diferența între termeni, iar pe acei puțini oameni pe care-i va întâlni, să-i țină aproape și-n sufletul ei; orgoliul e bun, dar are și el o măsură ce nu ar trebui nici măcar atinsă, darămite depășită; sufletul nu minte și fiecare din noi știm ce ne dorim cu adevărat, simțim; timpul niciodată nu ne așteaptă, iar dacă nu știm să-l "citim", plătim... poate un preț mult prea mare ce ne va lăsa urme amare; carpe diem!, zâmbește!, încrede-te în tine și iubește!


Și-a creat povestea. Ea, fata orgolioasă, extrem de încăpățânată, cu pretenții de basme și principii fixiste, care foarte rar arată ce simte, care uneori până și ea cu greu se-nțelege și care l-a luat pe "nu vreau" în brațe, tot mai des fără speranțe. Ea, fata acum matură, acum copilăroasă, și-a pus sufletul pe tavă; tava aceluiași treișpe ce de-acolo de unde e, o iubește și-o ocrotește.


Și-a creat povestea. Ea. Fata din povestea mea.

Fără să-și dea seama că ăsta-i doar începutul, primul capitol dintr-un amalgam multiplu.


E ? Sau... poate nu?


***





 
 
Cultivează-ți imaginația. Scrie şi citeşte poveşti sau articole după bunul plac. Este gratis!
Sign in with Google
Sign in with Facebook
In curand vei accesa lumea povestilor
Introdu-ti datele de autentificare
This is a required field.
This is a required field.
sau
Nu ai cont?
In curand vei accesa lumea povestilor
Ne mai trebuie doar cateva detalii pentru a face experienta ta cat mai placuta
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
This is a required field.
sau
Ai deja un cont existent?

Enter your email address. You will receive an email with a link to reset your password.